5.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

Drum comunal din Ardan, inundat de o viitură. Aproximativ 20 de gospodării sunt izolate

În urma cantităților mari de precipitații căzute pe raza localității Ardan, comuna Șieu, un drum comunal a fost afectat în două porțiuni, fiind inundat de o viitură produsă pe râul din localitate (râul Ardan). Aproximativ 20 de gospodării sunt izolate – anunță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Circa 20 de gospodării din satul Ardan sunt izolate după ce, în urma ploilor abundente, un drum comunal a fost afectat în două porțiuni, fiind inundat de o viitură.

Aproximativ 20 de gospodării sunt izolate din punct de vedere al accesului cu autovehicule, drumul fiind impracticabil, la ora acestei informări, adâncimea apei ajunsă pe stradă fiind de aproximativ 1,5 m. 

În eventualitatea unor urgențe medicale, echipaje de intervenție pot ajunge pe jos la solicitările care pot să apară, până la remedierea situației”, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud se deplasează la solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență în zona indicată pentru monitorizare și sprijinirea populației din zona izolată.

UPDATE

UPDATE 14.06.2024 ora 12:30:

Primarul comunei Șieu împreună cu SVSU Șieu au intervenit cu utilajele disponibile în zonă și s-a asigurat accesul la locuințele izolate. Se continuă lucrările de primă intervenție”, anunță prefectul Teofil Cioarbă.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos: