17.9 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Cine este Andrei Moldovan, polițistul care i-a dat pe mâna DGA pe cei ce au vrut să îi dea mii de euro mită. A fost decorat de MAI

Doi polițiști din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au sesizat Direcția Generală Anticorupție și au participat la un flagrant, după ce li s-a oferit mită mii de euro. Unul dintre ei este Andrei Moldovan, care în urmă cu doar câțiva ani era decorat de Ministerul Afacerilor Interne și care a salvat de la moarte o femeie.

Doi ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au sesizat Direcția Generală Anticorupție, după ce li s-a oferit o mită de 3000 de euro și 1000 de euro sub formă de criptomonede.

Cei doi bărbați care au oferit această sumă le ceruseră polițiștilor ca, în schimbul recompensei, să nu înregistreze un dosar penal, dar și să elibereze o adeverință falsă care să ateste în mod nereal că un autoturism ar fi fost furat.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Doi bărbați au încercat să dea mită criptomonede, dar și 3.000 de euro, unor polițiști de la IPJ BN

Unul dintre polițiștii care a denunțat mita este Andrei Moldovan, inspector în cadrul Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul IPJ BN.

Dorim să felicităm ofițerii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea cazului de dare de mită din data de 06.08.2024.

Acțiunea promptă și bine coordonată a dus la prinderea în flagrant a persoanelor implicate, demonstrând un angajament ferm în lupta împotriva corupției.

Prin raportarea imediată și colaborarea eficientă cu Direcția Generală Anticorupție, inspector Andrei Moldovan, din cadrul Biroului de Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase şi comisar Gabriel Neagu, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au contribuit prin acțiunile lor la menținerea integrității instituției pe care o reprezintă.

Eforturile lor au prevenit un act contrar atribuțiilor de serviciu și a reconfirmat angajamentul constant al poliției române față de aplicarea legii.

Le mulțumim pentru devotamentul lor și le dorim succes în misiunile viitoare”, a transmis Instituția Prefectului.

Andrei Moldovan a fost decorat în 2021 de Ministerul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare a MAI.

În 2017, pe când era doar un elev la școala de poliție, în timp ce era în practică, Andrei Moldovan a salvat o femeie de 58 de ani care căzuse 4 metri într-un râu, în Budacu de Jos.

A scos-o pe femeie din apă și i-a făcut masaj cardiac până la sosirea echipajelor medicale.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Tânăr polițist bistrițean, decorat cu emblema de onoare. Când era încă elev la Școala de Poliție a salvat o femeie

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: