22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Măgura Ilvei: Un biciclist băut și-a găsit sfârșitul într-un pârâu

Aseară, în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în localitatea Măgura Ilvei, o persoană se află în stare de inconștiență. La fața locului a fost identificat un bărbat de 52 de ani din Măgura Ilvei care, din nefericire, era decedat.

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că în aceeași seară, în jurul orei 20.30, bărbatul ar fi plecat cu bicicleta de la locuința fratelui său, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta ar fi coborât o stradă în pantă, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi căzut într-un pârâu, aflat în proximitatea drumului, la o diferență de nivel de aproximativ 3 metri”, potrivit IPJ BN.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările în acest caz.

De la începutul anului 2025 și până în prezent, în județul Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 4 accidente soldate cu persoane decedate, în 3 dintre acestea fiind implicați bicicliști.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.