2.6 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

FANTASFERA: Iulia Burlac, profesoară la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, își expune ilustraţiile la Casa cu Lei

Este prima expoziţie personală prin care Iulia Burlac – profesoară la catedra de Prelucrare computerizată a Imaginii, la Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistriţa – aduce în faţa publicului universul inspiraţiei sale suprarealiste. Expoziția Fantasfera va fi vernisată mâine, 6 martie, de la ora 18.00, la Casa cu Lei.

Iulia Burlac își expune mâine, la Casa cu Lei, ilustrațiile realizate în cariera sa artistică de până acum. Artista face astfel vizibil procesul de transformare al produsului artistic: de la gânduri abstracte, la imagini concrete, de la schiţa unui moment, spre sinteza formei finite.

Expoziția va fi prezentată de curatorul Vasile Duda, critic de artă.

Amfitrion: Gavril Ţărmure, manager CCMGC

Organizatori: Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”

Expoziţia Iuliei Burlac la „Casa cu Lei” face parte din programul expoziţional dedicat de Centrul Cultural Municipal tinerilor artişti din Bistriţa.

Artista este specializată în tehnici grafice şi prelucrare computerizată a imaginii, iar în ultimii ani s-a implicat în proiecte editorile în care a realizat conceptul şi grafica de carte. Povestea lui Nter este ultima carte publicată ca autor şi ilustrator de Iulia Burlac. Povestea surprinde în limbajul copilăriei – poveşti cu tâlc despre capcanele tehnologiei şi nevoia continuă a omului de a se întoarce la valorile morale.

Iulia Burlac a contribuit cu ilustrații la următoarele volume:

  • Iunia Cordea (cu ilustrații de Iulia Burlac) – Una, 2023, Editura Signatura, Cluj
  • Iulia Burlac – Povestea lui Nter, 2021, Editura Signatura, Cluj
  • Claudia Badiu (cu ilustrații de Iulia Burlac) – Litere pictate & povesti fermecate, 2017, Editura Nomina, Pitești
  • Simona Epure (cu ilustrații de Iulia Burlac) – Caruselul numerelor, 2016, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti
  • Simona Epure (cu ilustrații de Iulia Burlac) – Literele vesele, 2016, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti
  • Țara Desenata, antologie de bandă desenată românească, 2014, proiect finanțat de Centrul Cultural German Cluj
  • Urban Comics Made in Cluj, antologie de bandă desenată românească, 2012, proiect finanţat de Centrul Cultural German Cluj.
  • Anca Milchiș – Ana și prietenii, spre Castelul de piatră, (ilustrații de Iulia Burlac) 2012, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Iulia Burlac a absolvit Liceul de Arte Corneliu Baba (2000-2004) și Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, secţia Grafică (2004-2008).

În 2007 a participat la un grant de mobilitate Erasmus, la Universitatea de Arta Rennes (Franța). A urmat un Masterat Postuniversitar, între 2008 și 2010, tot la UAD Cluj-Napoca.

Între 2008 și 2010 a fost designer, la Intermedia Studio, Bistrița

Între 2010 și 2019 a fost freelancer, ocupându-se de design şi ilustraţie. Printre clienţii săi s-au numărat atunci Biblioteca Viena, BRD Groupe Société Générale, Fundația Regina Maria, Cărtureşti, Fundaţia Calea Victoriei, XT Deco, Leo Burnett, Mink.

Din 2019, Iulia Burlac este profesor titular la catedra de Prelucrare computerizată a imaginii, Liceul de Arte Corneliu Baba, Bistriţa.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: