22.3 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

Grav accident la Florești, în Sâmbăta Mare! A fost solicitat elicopterul SMURD pentru a prelua o șoferița

În urmă cu puțin timp a avut loc un grav accident în localitatea Florești, din comuna Nimigea. Din primele informații rezultă faptul că trei persoane au fost rănite, cel mai grav o tânără de 28 de ani, pentru care s-a solicitat elicopterul SMURD.

Accidentul a avut loc în satul Florești, din comuna Nimigea. Se pare că o tânără de 28 de ani din localitate a pierdut controlul volanului și a întrat în plin în gardul unui imobil.

În urma impactului, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, iar șoferița a fost grav rănită. Alături îi erau cei doi copii vitregi de 19 și 12 ani, care au fost și ei răniți.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au solicitat un elicopter SMURD pentru a o prelua pe șoferiță și a o transporta la o clinică de specialitate din Târgu Mureș.

„La fața locului echipajele au găsit trei victime, toate conștiente și cooperante. O femeie în vârstă de 28 de ani care prezenta multiple traumatisme este transportată pe calea aerului la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș. Doi copii în vârstă de aproximativ 12 respectiv 19 ani cu leziuni ușoare care sunt transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, informează ISU Bistrița.

Femeia se îndrepta spre casă cu cei doi copii ai săi în momentul producerii accidentului.

„Din primele date, o femeie de 28 de ani, din Florești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172B, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a doi pasageri, de 12 și 19 ani, transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Foto: mesager24.ro/SAJ BN

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...