6.8 C
Bistrița
sâmbătă, martie 21, 2026

Rapsozii populari autentici, invitați să se înscrie la festivalul-concurs „La poale de Ţibleş”. Marele premiu, 800 de lei

Festivalul-concurs interjudeţean de folclor dedicat rapsozilor populari „La poale de Ţibleş”, ediţia a XVI-a, se va desfăşura duminică, 25 mai, în Târlişua, satul în care s-a născut marele scriitor Liviu Rebreanu.

Festivalul are ca scop descoperirea şi punerea în valoare a doinelor şi cântecelor populare autentice, a liricii și obiceiurilor populare. Totodată, se dorește promovarea costumului popular din zona de provenienţă a participanţilor.

Organizatorii fesstivalului La Poale de Tibleș sunt

  • Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud,
  • Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud – Serviciul Conservarea, Cercetarea, Protejarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu
  • Primăria şi Consiliul Local al Comunei Târlişua.

Condiţii de participare:

Festivalul se adresează rapsozilor populari (solişti vocali şi instrumentişti) care se încadrează în următoarele categorii de vârstă:

  • 30 – 50 de ani;
  • 50 – 90 de ani.

Fiecare judeţ poate fi reprezentat de maxim 3 concurenţi.

Înscrierea la concurs se va face până la data de 23 mai 2025. În acest sens, se va completa fişa de înscriere ce va fi expediată poştal sau transmisă prin fax sau e-mail la adresa:

  • Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud
  • Str. General Grigore Bălan, Nr. 11, Cod 420016, Bistriţa, Judeţul Bistriţa-Năsăud Tel: 0263-212 023; Fax: 0263-232 571, Email: [email protected]
  • Tel: 0785-029255 – înv. Floare Pop, Târlișua.

Căminul Cultural din localitatea Târlișua îşi rezervă dreptul de a fi reprezentat în concurs de maxim 3 rapsozi populari locali.

Organizatorii asigură masa pentru participanţii la concurs. Transportul va fi asigurat de fiecare participant în parte. Organizatorii asigură sonorizarea și suportul tehnic al spectacolelor în ziua concursului.

Important: La concurenții de la categoria 30 – 50 de ani se acceptă piesa cu orchestrație pe negativ. Acesta va fi transmis organizatorilor în vederea pregătirii materialului muzical, pe adresa de e-mail: [email protected] sau pe WhatsApp la: 0785-029255 (înv. Floare Pop).

Notă: Nu se acceptă în concurs interpreţi consacraţi de muzică populară românească, solişti vocali sau instrumentişti care deţin premii la festivaluri de interpretare a cântecului popular românesc sau care au editat CD-uri personale cu muzică populară sau muzică de petrecere pe piaţa muzicală din România.

Nu vor putea participa în concurs rapsozii populari (solişti vocali şi instrumentişti) care au câştigat Marele Premiu la ediţiile anterioare ale festivalului.

Jurizarea se va realiza ţinând cont de următoarele criterii: autenticitatea repertoriului muzical promovat, calitatea interpretării vocale şi instrumentale, conţinutul informaţiilor transmise, valoarea costumului popular, prezenţa scenică, dicţie, cursivitate interpretativă.

Juriul va fi compus din specialişti în domeniul etnomuzicologiei, etnografiei, etnologiei şi folclorului muzical şi literar românesc.

Organizatorii vor acorda următoarele premii:

Marele Premiu şi Trofeul Festivalului – 800 lei

Pentru fiecare din cele două categorii de vârstă dedicate rapsozilor de la secţiunea interpreţi vocali, pentru secţiunea instrumentişti şi secţiunea oratori populari se vor acorda următoarele premii:

  • Premiul I – 600 lei
  • Premiul II – 500 lei
  • Premiul III – 400 lei
  • Menţiune – 300 lei

Premii speciale:

  • Vor fi acordate trei premii speciale din partea: Asociaţiei „Perpetuum Artis” Agrieşel;
  • Un premiu special din partea Juriului de specialitate;
  • Un premiu special din partea Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Spectacolul de gală şi decernarea premiilor vor avea loc duminică, 25 mai 2025, ora 17.00, pe scena Căminului Cultural din Târlişua.

Mai multe detalii – AICI.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....