2.8 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Tratament personalizat și îngrijire specială pentru piciorul diabetic, la Clinica Podiatrie Bistrița!

Ai fost diagnosticat cu diabet zaharat și îți dorești să previi complicațiile care pot să apară în orice moment, cum ar fi piciorul diabetic? Echipa de specialiști de la Clinica Podiatrie Bistrița, situată pe strada Gării, nr. 30, îți oferă ajutorul de care ai nevoie, de la tratament și până la sfaturi privind îngrijirea specială pe care trebuie să o acorzi picioarelor.

Odată cu deschiderea Clinicii Podiatrie Bistrița, orașul nostru a marcat o premieră medicală, bistrițenii având la dispoziție acum un centru specializat dedicat exclusiv sănătății picioarelor.

Echipa de specialiști de aici oferă servicii medicale complete și personalizate pentru pacienții de toate vârstele, pornind de la afecțiuni comune, cum ar fi unghiile încarnate și calozitățile, până la probleme mai complexe, cum ar fi piciorul diabetic.

Atunci când vorbim despre diabetul zaharat, trebuie să înțelegem că picioarele sunt deosebit de vulnerabile, existând trei amenințări asupra acestuia: circulația sanguină, tulburările de sensibilitate și capacitatea redusă de apărare împotriva infecțiilor. Ignorarea acestor semne poate duce la complicații grave, inclusiv ulcerații, infecții extinse și, în cazuri extreme, amputații.

Soluția o reprezintă prevenția și intervenția timpurie. Cu cât te adresezi mai devreme unui specialist podiatru, cu atât ai șanse mai mari să eviți complicații serioase și să-ți menții sănătatea picioarelor.

Un examen de picior diabetic, care are rolul de verificare a unei eventuale boli arteriale periferice și a unei neuropatii diabetice, făcut cu regularitate, este foarte important, la fel ca și îngrijirea atentă a picioarelor.

Inspecția tălpilor este obligatorie, în fiecare zi. O zgârietură aparent inofensivă, o unghie cu colțuri ascuțite, o bătătură nedureroasă pot duce la infecții periculoase din simplul motiv că nu simțiți durerea.

De asemenea, o igienă corespunzătoare a picioarelor reprezintă o metodă eficientă de prevenție a complicațiilor, la fel ca și protejarea picioarelor de temperaturi extreme (expunerea la cald și rece poate deteriora starea piciorului diabetic).

La Clinica Podiatrie Bistrița veți primi răspunsuri la toate întrebările pe care le aveți, pornind de la tipul corect de încălțăminte pe care trebuie să-l purtați și până la cum se taie corect unghiile de la picioare.

Orice simptom sau semn al unei modificări ale pielii la nivelul piciorului poate fi un semnal de alarmă, așa că trebuie să vă adresați medicului pentru evaluarea afecțiunii și discutarea opțiunilor disponibile.

Oferind soluții eficiente și minim invazive și folosind aparatură și produse de ultimă generație, medicii specialiști de la Clinica Podiatrie Bistrița vă ajută să vă recuperați cât mai bine și mai rapid la viața de dinainte.

În cazul pacienților cu diabet, orice leziune se poate transforma într-una amenințătoare, în doar câteva zile.

Dacă bănuiți că vă confruntați cu o astfel de problemă, este important să vă programați la Clinica Podiatrie Bistrița, telefonic, la numărul 0773 712 829, sau la adresa din str. Gării, nr. 30 (lângă Centrul Cultural Dacia).

Mai multe detalii despre activitatea acesteia și spectrul larg de afecțiuni pe care îl acoperă găsiți accesând site-ul cluj.clinicapodiatrie.ro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: