11.6 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

A început „marea evacuare” de la locuințele sociale și ANL-uri! Vizați sunt cei care nu și-au plătit chiriile

Pe rolul instanței sunt, momentan, 8 cauze care vizează evacuarea chiriașilor Primăriei Bistrița din locuințele sociale și ANL-uri. Se pare că este vorba despre persoane care nu și-au achitat chiria către municipalitate.

Potrivit GazetadeBistrița.ro, pe rolul instațelor de judecată momentan sunt 8 cauze care vizează evacuarea chiriașilor Primăriei Bistrița din locuințele sociale și ANL-uri. Vizate sunt persoane care nu și-au achitat chiria către municipalitate.

Odată cu rezilierea contractului pe care municipalitatea îl are cu aceste persoane și deci evacuarea, instanța dispune și plata datoriilor înregistrate de aceste persoane. 6 dintre dosarele care vizează evacuarea au fost înregistrate la Judecătoria Bistrița începând cu luna martie și încă nu au o soluție.

Municipalitatea poate să îi evacueze pe rău-platnici abia după ce îi acționează în judecată, iar instanța vine cu o decizie definitivă. Urmează apoi executarea silită, pentru că cei mai mulți dintre ei nu vor să părăsească locuințele. De asemenea, municipalitatea nu are voie să îi evacueze pe timp de iarnă.

„Este vorba despre oameni care nu si-au platit chiria.  Am cerut în instanță plata datoriilor și eliberarea locuintelor. Avem cazuri care nu au plătit de ani de zile, în timp ce alții așteaptă de ani o astfel de locuință. Minim un an de zile durează să putem evacua aceste persoane”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro viceprimarul Ștefania Stere, care este și avocat de profesie.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Mi-a stat inima-n loc. Am crezut ca sunt directorii și șefii de birouri de la Consiliul județean și vor fi obligatati să se mute la vilele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...