16.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 6, 2026

Energie verde în spitalele publice din România! Ministrul Bogdan Ivan: Le reducem substanţial costurile

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat ieri, la Bistrița, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, că a fost lansat un parteneriat între Ministerul Energiei și Ministerul Sănătății. O parte din cei 800 de milioane de euro care sunt pregătiţi pentru proiecte de eficienţă energetică va merge pentru independenţa energetică a spitalelor.

Bogdan Ivan a anunțat ieri pregătirea unei aplicații menite să atragă 800 de milioane de euro din Fondul de Modernizare, finanțat de Banca Europeană de Investiții.

Primul program va fi dedicat exclusiv spitalelor, în parteneriat cu Ministerul Sănătății. În prima etapă, ne propunem să finanțăm 60 de spitale din România, pentru a le asigura independența energetică, prin sisteme integrate de pompe de căldură, panouri fotovoltaice” a explicat ministrul Bogdan Ivan.

Noul program de independență energetică vizează în special spitalele județene de urgență și spitalele universitare, cu scopul de a reduce semnificativ costurile acestora cu energia electrică.

Bogdan Ivan a mai explicat că, prin implementarea acestui program, economiile lunare pentru fiecare unitate medicală pot ajunge între 1 milion și 2,5 milioane de lei.

Ca exemplu, a fost menționat Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, care înregistrează un cost mediu lunar cu energia de aproximativ un milion de lei.

Dacă înmulțim această sumă cu 60 de spitale și cu 12 luni și dacă mai adăugăm și faptul că, de la 1 iulie, a crescut prețul energiei electrice prin eliminarea plafonării, prin aplicarea acestui program vorbim de economii în următorii 15 ani de 60 de milioane de euro la bugetul de stat„, a mai completat ministrul.

Ministerul Energiei are la dispoziție 10 zile pentru a pregăti proiectul.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...