12.7 C
Bistrița
marți, octombrie 21, 2025

FOTO: Au ridicat publicul în picioare la Festivalul internațional de folclor Ceahlăul!

Ansamblurile Cununa Someșană (Maieru) și Izvorul Someșului (Șanț) au participat, recent, la cel mai mare festival al verii din zona Moldovei: Festivalul Internațional de Folclor Ceahlăul. Evoluția bistrițenilor a cucerit publicul din Piatra Neamț.

Evenimentul are loc în fiecare an la Piatra Neamț, iar în acest an a reunit ansambluri din Georgia, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova, Turcia, Serbia, Croația și România.

Au fost ansambluri cunoscute și de mare valoare. Iar în cele patru zile de spectacol bistrițenii au ridicat publicul în picioare cu evoluția lor pe scenă!”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro coregraful coordonator al celor două ansambluri – Adrian Salvan.

Mulțumim dansatorilor și instrumentiștilor care ne-au acompaniat cu muzică live și au făcut spectacolul și mai frumos! Mulțumim mult și tinerei soliste din Bistrița – Daniela Bucunea, care a avut o interpretare de excepție! Felicitări ansamblurilor care au dus numele Bistriței mai departe! Sperăm la o colaborare cât mai strânsă și pe viitor. Mulțumim pentru sprijin și susținere Primăriilor celor două comune – Maieru și Șanț”, a transmis coregraful Adrian Salvan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct. 

Škoda Kodiaq – Eleganță și putere, în mijlocul peisajelor de toamnă

Peisajele tomnatice din Bistrița-Năsăud par create pentru aventură. Printre frunzele arămii și lumina blândă a apusului, noul Škoda Kodiaq își arată adevăratul caracter: robust, sofisticat și mereu pregătit pentru a explora.