21.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

EQBOOST revine din toamnă cu ateliere de comunicare asertivă și dezvoltare emoțională pentru copii! BONUS, un atelier pentru părinți

Lumea copiilor de azi e plină de informație. Ei se descurcă de minune cu tabletele și jocurile online, dar adesea le e greu să spună simplu: „Sunt supărat” sau „Am nevoie de ajutor.” Atunci, se închid în ei, ridică tonul, izbucnesc sau trântesc lucruri. Aici intervin atelierele EQBOOST, special create pentru a-i ajuta să-și înțeleagă și să-și exprime emoțiile cu încredere, construind în același timp relații sănătoase cu cei din jur.

EQBOOST revine toamna aceasta cu 9 ateliere interactive de comunicare asertivă și dezvoltare emoțională pentru copii + 1 atelier bonus pentru părinți, organizate de psihologul și consilierul în dezvoltare personală Alexandrina Rînziș.

Cum lucrăm? Prin joc, role-play, exerciții interactive și povești – pentru că un copil învață cel mai bine atunci când se simte în siguranță și se distrează” – a explicat aceasta.

Alexandrina Rînziș mai spune că, comunicarea asertivă ajută copilul să prindă mai multă încredere în el și să-și construiască relații mai sănătoase și prietenii mai stabile.

De asemenea, prin exercițiu repetat, va descoperi modalități de a se apăra verbal fără a răni sau a se închide în el și totodată, încet-încet, va reuși să gestioneze mai bine frustrările și să caute soluții în loc de ceartă sau retragere.

În plus, copilul va începe să recunoască emoții precum furia, dezamăgirea sau tristețea și să le exprime mai clar. Asta nu înseamnă că nu va mai avea crize, dar le va înțelege mai bine și le va depăși mai repede.

Schimbările nu apar peste noapte, dar fiecare exercițiu îi oferă copilului un mic pas spre mai multă siguranță, echilibru și autonomie emoțională.

Comunicarea asertivă nu se predă dintr-o carte. Se exersează. Se joacă. Se învață prin experiență. Fără ea, preadolescenții devin ușor frustrați, adolescenții se simt copleșiți, iar ca adulți pot avea dificultăți în relații”, a mai precizat psihologul și consilierul în dezvoltare personală Alexandrina Rînziș.

Programul este următorul:

Grupa 9–12 ani → marți, ora 18:30 (din 30 septembrie)

Grupa 6–9 ani → miercuri, ora 17:00 (din 1 octombrie)

Fiecare grupă este formată din maximum 10 copii, iar un atelier durează 60 de minute și costă 60 lei. ​În plus, a fost pregătit un atelier bonus pentru părinți, pentru a-i ajuta să susțină progresul copilului acasă.

Atelierele vor fi coordonate de psihologul și consilierul în dezvoltare personală Alexandrina Rînziș, iar pentru înscrieri trebuie să completați  formularul https://forms.gle/tqTPCejaBxRr8etR8.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: