4.2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 21, 2026

Aproape 40 % din apa de pe rețelele Aquabis, se pierde! CARE sunt motivele:

Aproape 40 % din apa de pe rețelele Aquabis Bistrița, se pierde. O mare parte din acest procent se datorează avariilor și furtului de apă. Iar aceste pierderi sunt prinse în valoarea metrului cub de apă pe care-l plătim.

O cantitate însemnată de apă din rețelele Aquabis Bistrița se „pierde”. E vorba de aproape 40 % din apa produsă de companie, cantitate care e generată de furturi de apă și de avarii.

Sute de avarii în iulie și august

Am fost șocat să văd provocările pe care le avem zi de zi, de când am preluat mandatul. Am avut sute de avarii. În luna august am avut 146 de defecte. 

Am avut o situație la Măgheruș, cu un constructor. A lovit și avariat o conductă de 400, care alimenta toată zona de câmpie. A oprit apa și a plecat acasă. A trebuit să trimitem oameni, să repare. E ok acum, am vorbit, vor plăti, dar le-am spus că a doua oară dacă se mai întâmplă, merg direct la inspectoratul în construcție.

Apoi, în luna iulie am avut 121 de defecte. Pe zona Jelna, cetate, am avut 7 defecte în 70 de ore. Iar e zona Șintereag am avut 11 defecte în 90 de ore.

Avariile acestea au fost pe rețelele vechi. Reparam aici, se defecta câțiva metri mai încolo” a explicat Andrei Kozuk, directorul Aquabis.

În luna august s-au furat aproape 3 milioane de litri de apă

O altă cauză a pierderilor de apă sunt furturile. Oameni care folosesc apă dar nu o contorizează, nu o declară, etc. S-au înaintat inclusiv plângeri penale.

Avem o nouă politică: ZERO intoleranță la furt. Tocmai de aceea am depus deja 12 plângeri penale pentru furt. În primul semestru al anului 2025 s-au identificat 25 de consumuri frauduloase cu 4.417,65 metri cubi facturați. Pentru acestea am făcut plângerile penale.

Acum, în luna august, au fost consumuri frauduloase de 2.907 m3 de apă. Adică aproape 3 milioane de litri de apă furați!” a declarat Andrei Kozuk.

Directorul Aquabis Bistrița a explicat că există o echipă care identifică furturile și că nu se va mai accepta așa ceva.

Facem toate demersurile pentru recuperarea prejudiciului și nu ne vom opri aici. Avem o echipă pentru detectarea clienților frauduloși, avem instrumentele necesare, urmează să dotăm și mai mult echipa respectivă care va sta în teren și îi va găsi. Nu consider că este în regulă ca tanti Floare din capătul satului să plătească apa care o consumă, iar cei care au animale sau fac agricultură sau altceva și au consumuri mari să găsească metode să fure apă. Pot să spun că nu fură apă cei care au consumuri mici și sunt oameni necăjiți” a subliniat Andrei Kozuk.

Pierderile de apă datorate furtului și avariilor, în 2024, a fost de 37,93 %. Valoarea este sub media națională, care este de 43 -45 %.

La aceste pierderi se mai adaugă un 10 – 12% pierderi de apă. Aceasta este apa tehnologică, adică apa folosită pentru prelucraresa și potabilizarea apei care ajunge la robinete. Și aici, județul nostru ar fi sub media națională.

”Până la 35% pierderi, nu plătim TVA pentru apă. Ce trece de acest prag, s eplătește TVA.

Deci e un mod princ are statul încearcă să te determine să îți reduci pierderile.

Conform normativelor, până în 2030 ar trebui să ajungem la 20% pierderi!” a explicat Andrei Kozuk.

Astfel, în prețul final pentru apă se cuprind și pierderile de apă. Cu cât pierderile sunt mai mari, cu atât se reflectă acest lucru și în valoarea facturilor și implicit a prețului pe metru cub de apă.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....