33.7 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

Simpozion național Miron Cristea, la Năsăud. Lansarea Revistei Ilustrate și a volumului „Marketingul educațional”

Se împlinesc 100 de ani de la întronizarea primului patriarh ortodox al României, Miron Cristea – iar Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud va organiza la Năsăud un simpozion național. Miron Cristea a fost elev al Gimnaziului Evanghelic din Bistrița, dar și al Liceului din Năsăud.

Ca elev la școala săsească din Bistrița, Miron Cristea a primit o orientare universală prin cultura asumată mai târziu. A urmat apoi cursurile de la liceul din Năsăud, unde a fost ales președinte al Societății Culturale Virtus Romana Rediviva”, se arată pe Basilica.ro.

Simpozionul organizat de Centrul Județean pentru Cultură se va desfășura în 4 octombrie, de la ora 11.00, în aula Colegiului „George Coșbuc” din Năsăud.

Participă personalități marcante ale culturii, teologiei, învățământului religios-universitar, scriitori și istorici.

Joi, 2 octombrie, la Centrul Județean pentru Cultură se lansează un nou număr din Revista Ilustrată:

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic BN, Consiliul Județean, Biblioteca „George Coșbuc” și Centrul Județean pentru Cultură BN lansează volumul „Marketingul educațional”

Volumul este coordonat de Ion Albulescu, Cătălin Glava, Adriana Denisa Manea și Cristian Stan.

Evenimentul are loc joi, 9 octombrie 2025, de la ora 15.00, la Casa Colecțiilor din Bistrița (Bulevardul Independenței, nr. 24).

Activitatea este coordonat de Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița.

Volumul va fi prezentat de Viorica-Adriana Popițan, inspector pentru educație timpurie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Publicația apărută la Editura Polirom, în colecția „Științele educației”, aduce în atenție perspective actuale și instrumente inovative privind marketingul aplicat în domeniul educațional. Volumul oferă repere valoroase pentru cadrele didactice, managerii școlari și toți cei preocupați de modernizarea sistemului educațional.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: