9.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

AQUABIS: Avarii și întreruperi 25 octombrie 2025

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii identificată  pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile astăzi 25 octombrie 2025, de la ora  15.30  până la ora 19.00  (estimativ) în municipiul BISTRIȚA pe strada LIBERTĂȚII – total  .

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval.

Vă stăm la dispoziție pentru sprijin și informații suplimentare la următoarele numere de telefon : 0263213117 și 0372742478.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...