19.5 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

FOTO – ALERTĂ de avalanșă în Parcul Național Munții Rodnei: una deja s-a produs una între Rodna și Valea Vinului

Potrivit unui anunț al SVSU Rodna, ieri s-a produs o avalanșă între localitățile Rodna și Valea Vinului, iar alerta de avalanșă rămâne în vigoare. Deși drumul dintre cele două localități nu a fost blocat, autoritățile locale le recomandă localnicilor și turiștilor să fie precauți dacă circulă prin zonă.

Ieri, s-a produs o avalanșă la ieșirea din localitatea Rodna, către Valea Vinului, iar alerta de avalanșă rămâne valabilă, potrivit SVSU Rodna. În aceste momente, SVSU monitorizează zona.

„Deși în acest moment drumul nu este blocat, monitorizăm cu atenție sectorul respectiv, deoarece există un risc iminent de producere a unei avalanșe de dimensiuni mari”, informează SVSU Rodna.

Autoritățile locale le recomandă celor care vor să străbată drumul respectiv să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să fie extrem de atenți la starea versanților, să nu oprească pentru fotografii, iar dacă observă o avalanșă în desfășurare să părăsească imediat zona și să nu forțeze trecerea dacă observă zăpadă pe carosabil.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: