2.8 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Bărbat din Cociu, reținut după ce și-a tăiat brățara de monitorizare electronică

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au dispus, în data de 24 ianuarie, reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 39 de ani din Cociu care și-ar fi distrus brățara pentru monitorizarea electronică, încălcând astfel una dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva lui. Înainte și-a bătut concubina și i-a distrus bunuri din casă.

În fapt, la data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, o femeie din Tărpiu a sesizat faptul că în timp ce se afla la domiciliu, în localitatea Tărpiu, a fost agresată de către concubinul său, bărbatul de 39 de ani din Cociu. Totodată, acesta ar fi provocat distrugeri unor obiecte din locuință.

În cadrul intervenției, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au emis ordin de protecție provizoriu și au dispus monitorizarea electronică a bărbatului de 39 de ani”, potrivit IPJ BN.

Totodată, pentru protejarea femeii, polițiștii l-au evacuat din locuință pe bărbatul în cauză și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și distrugere.

În aceeași zi, ajuns în localitatea de domiciliu, bărbatul și-ar fi tăiat brățara de monitorizare, fiind astfel înregistrată o alertă în dispeceratul de monitorizare SIME.

Au intervenit imediat polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, bărbatul fiind condus la sediul Poliției și reținut pentru 24 de ore.

„La data de 25 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În continuare, bărbatul în cauză este monitorizat cu brățară electronică.

Polițiștii din cadrul secțiilor de poliție rurală Năsăud și Beclean continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite”, a mai completat sursa citată.

Mai multe ordine de protecție provizorii, în urma intervențiilor la cazuri de violență în familie

În data de 23 ianuarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au intervenit ca urmare a sesizării formulate, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 37 de ani din Bistrița. În urma celor constatate la fața locului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 48 de ani din Sângeorz-Băi.

Aflându-se pe o stradă din municipiul Bistrița, bărbatul în cauză, fost concubin al femeii, i-ar fi adresat acesteia amenințări care i-au creat o stare de temere.

În data de 24 ianuarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați de către o femeie din Prundu Bârgăului cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fostul soț.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat că un bărbat de 59 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri și-ar fi agresat fizic fosta soție„, informează IPJ BN.

În data de 25 ianuarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva a căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 21 de ani din Bistrița Bârgăului, depistat de polițiști la domiciliul mamei sale, în Bistrița Bârgăului, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Bistrița.

În urma celor constatate, la data de 26 ianuarie a.c., polițiștii au dispus reţinerea pentru 24 ore a acestuia. În prezent, tânărul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița„, a mai precizat sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: