19.5 C
Bistrița
miercuri, iulie 22, 2026

VIDEO: Gloria Bistrița se califică autoritar la Turneul Final al Junioarelor 1

Turneul Semifinal de Junioare 1 la handbal feminin, desfășurat la Bistrița, în Sala Polivalentă, a adus o performanță remarcabilă pentru echipa de junioare 1 a CS Gloria Bistrița. Junioarele au obținut calificarea la Turneul Final după un parcurs impecabil.

Echipa gazdă a dominat competiția, reușind să câștige toate cele trei partide disputate în fața formațiilor CSM Unirea Slobozia (scor 29-22), CSU Universitatea de Vest Timișoara (scor 47-21) și CSS Sighișoara (scor 33-23).

Grație acestor rezultate, Gloria și-a asigurat calificarea încă din a doua zi a turneului.

Acest lucru le-a permis antrenorilor Mihaela Evi, Daniel Vlasa și Flavia Buica, coordonați de Claudiu Evi, să ruleze întreg lotul de jucătoare în ultima partidă. Au oferit astfel tuturor sportivelor șansa de a evolua în meciuri oficiale.

Pe parcursul întregului turneu, echipa de junioare a Gloriei a demonstrat un joc solid, organizare și maturitate competițională. A confirmat, practic, valoarea acestei generații. Calificarea la Turneul Final vine ca o răsplată firească a muncii depuse și a profesionalismului arătat de întreg staff-ul tehnic.

Prin această performanță, Gloria Bistrița reconfirmă că este una dintre cele mai puternice echipe la nivel juvenil, iar așteptările pentru faza finală sunt pe măsură.

Mihaela Evi, antrenorul principal al acestei echipe ne-a declarat la final de competiție că „munca pe care aceste sportive o depun zi de zi se vede la meciurile oficale. Și asta nu poate decât să fie o mare mulțumire.”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: