Iese artă din mâinile lui, iar acum va avea ocazia să își dovedească autenticitatea și creativitatea în cadrul celui mai mare eveniment floral din Europa – Floraliën Ghent. Andrei Bindea va expune o lucrare florală alături de coloși din lumea artiștilor florali. ”Broken- lucrarea – a fost inspirată de versurile lui Grigore Leșe!” a declarat floristul pentru Bistrițeanul.ro
Andrei Bindea este bistrițeanul care a adus la Bistrița arta florală, creând buchete pe structură, unicat. Fiecare buchet care iese din mâinile lui scoate din partea celor care-l văd un WOW binemeritat.
Creațiile sale au atras atenția celor implicați în organizarea Floraliën Ghent, unul dintre cele mai importante evenimente florale din Europa.
”Evenimentul se organizează tot la patru ani de zile. Și nu poate participa oricine. Nu e ca și cum îți anunți intenția. Trebuie să fii selectat de către cei care sunt implicați direct acolo, în eveniment. Un fel de scouteri. Și eu am fost propus – de către cineva de acolo – să particip. Dar a trebuit să trimit o lucrare, care a fost analizată și aprobată. Și așa am fost selectat pentru a participa!” a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, Andrei Bindea.
Astfel, în perioada 1 – 10 mai, artistul floral bistrițean, alături de o echipă de 14 floriști din țară, vor expune o creație inedită la evenimentul din Belgia.
Tema evenimentului din Belgia este CONNECTION. Însă artitul floral bistrițean va participa cu o lucrare parcă…pe dos.
”BROKEN – o temă parcă opusă, pentru că așa sunt eu. Lucrarea pe care o voi expune reprezintă o serie de instalații. E o chestie romantică. Deși tematica e Conexiunea, eu voi vorbi despre imposibilitatea separării. De fapt aia e cea mai puternică conexiune- distanța aia care încă ține. E vorba despre o dragoste neîmpărtășită, despre acele lucruri care nu lasă conexiunea să dispară. Am fost inspirat de versurile piesei ”Săracu om cu dor” a lui Grigore Leșe. Și piesa lui chiar va răsuna acolo. Deci e vorba despre dragoste…” a explicat tema lucrării alese, Andrei Bindea.
Va expune lucrarea alături de coloși – uriași din lumea artei florale
În cadrul evenimentului din Belgia, bistrițeanul va expune lucrarea sa alături de nume mari din lumea artei florale.
”Am fost ales alături de coloși – uriași din lumea artei florale. Pe unii îi știu. Ideea e că inițail eu trebuia să expun lucrarea într-o parte a zonei unde se desfășoară evenimentul, printre mai mulți artiști. Și să fie ceva..ca un exponat de muzeu.
Am fost anunțat însă că am fost selectat – eu și încă trei artiști- să expunem central. Într-o zonă deschisă, vizibilă. Ei, aici deja e vorba de libertate artistică. Pot să fac ce vreau, nu sunt condiționat.
Deci cred că participarea mea la acest eveniment e un test de autenticitate și creativitate. Eu tot ce fac, fac pentru mine. Și nu mă gândesc prea mult la consecințe, ca să nu fiu copleșit. Fac totul cum vine. Bineînțeles că participarea la acest eveniment are potențial de a deschide uși pe viitor, dar cred, așa cum spuneam, că e vorba – prima dată- de un test de autenticitate!” a povestit Andrei Bindea, artistul floral din spatele ”Flori cu efect de WOW”.
Deși evenimentul din Belgia nu este o competiție, se vor acorda cinci premii artiștilor care vor expune lucrări.
După participarea la Floraliën Ghent, Andrei Bindea va expune o serie de instalații – o lucrare mare – în București.
”După Amsterdam, Belgia și niște cursuri pe care le voi preda, voi merge la București unde voi expune tot așa, o instalație uriașă. Voi face o serie de BROKEN. Anul trecut am expus o lucrare pe tema ”Cronicile din Narnia” . Anul acesta voi merge cu BROKEN – The failure of craft – pe arta împletirii coșurilor din nuiele. Voi expune acolo alături de alți cinci – șase artiști florali aleși în cadrul evenimentului” a concluzionat Andrei Bidnea.
Imagini de la ”Cronicile din Narnia”:
Despre arta care iese din mâinile artistului floral Andrei Bindea puteți reciti aici:
O nuntă de vis în Dubai, creată de maestrul Andrei Bindea: Trei zile de lux floral
Andrei Bindea, tipul care face buchete de flori cu efect de…WOW

















