13.3 C
Bistrița
marți, aprilie 28, 2026

Primăria Bistrița își face divizie de curățenie. Ce rol va mai avea Supercom:

Primăria Bistrița a început achiziția mai multor utilaje destinate curățeniei stradale și întreținerii spațiilor verzi. Potrivit primarului Gabriel Lazany, prezent la Bistrițeanul Live, în cadrul Direcției de Infrastructură și Servicii va funcționa o divizie de curățenie. Ce rol va mai avea Supercom în aceste condiții:

Peste două luni, Primăria Bistrița va pune în funcțiune mai multe utilaje și echipamente pentru curățenie stradală, pe care le-a achiziționat sau care sunt în curs de achiziționare.

„Pentru prima dată în istoria ei, Primăria municipiului Bistrița va face investiții de o asemenea amploare în utilaje pentru întreținerea efectivă a orașului. Nu mai putem rămâne o primărie second-hand, cum le-ar fi plăcut unora”, a declarat primarul Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai spus că la începutul lunii mai, municipalitatea va organiza o licitație pentru achiziția unui super-utilaj pentru plombarea străzilor.

Ce rol va avea Supercom:

Întrebat dacă renunță la serviciile Supercom, primarul Gabriel Lazany a dat de înțeles că operatorul de salubritate va fi o „completare” la ce nu reușește să facă Primăria Bistrița:

„În momentul de față am achiziționat două automăturători mari, pentru carosabil, cu măturat, aspirat, spălat străzile și 4 pentru spălat, măturat trotuare și piste de biciclete și încă 4 echipamente pentru întreținerea spațiilor verzi. E vorba despre salubritatea stradală și nu de strângerea gunoiului menajer. Vom lucra cu ei (n.r. Supercom) ca prestatori de servicii în completare la ce avem noi nevoie, pentru că nu vom putea să facem absolut tot. Noi ne vom ocupa doar de partea și curățenia mecanizată a orașului și ceea ce avem nevoie suplimentar, de exemplu măturători stradali, o să contractăm cu ei, nu e nicio problemă. Dar în principal ne vom baza pe forțe proprii”, a explicat, la Bistrițeanul Live, edilul.

În cadrul Direcției de Infrastructură și Servicii va funcționa o divizie de curățenie, care se va ocupa de aceste lucrări.

Emisiunea la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...