29.2 C
Bistrița
vineri, iunie 26, 2026

Negrilești: Un tată a mințit poliția, pentru a-și ”salva” fiul implicat într-un accident grav

Un accident rutier s-a produs în data de 5 mai, în localitatea Negrilești. O trotinetă electrică ar fi părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț. Polițiștii au descoperit ulterior că lucrurile nu au stat așa.

O trotinetă electrică a fost implicată într-un accident, la Negrilești, zilele trecute, fiind solicitat elicopterul SMURD. Detalii puteți afla de AICI. 

În continuarea verificărilor efectuate cu privire la accidentul rutier produs în localitatea Negrilești, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au extins cercetările cu privire la comiterea infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În fapt, în urma activităților investigative derulate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 22 de ani din Negrilești, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat pe o stradă din Negrilești, la intersecția cu Drumul Județean 170 ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, potrivit IPJ BN.

Totodată, după producerea accidentului și până la sosirea polițiștilor, tatăl acestuia, un bărbat de 48 de ani din localitate, ar fi transportat la domiciliu motociclul de la fața locului și l-ar fi înlocuit cu o trotinetă electrică.

În urma accidentului rutier, tânărul de 22 ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările pentru documentarea faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...