Un bărbat din Dolj circula cu viteză excesivă prin localitate, ieri, pe DN 17. Oamenii legii i-au făcut semn să oprească, dar nu s-a conformat. La scurt timp s-a oprit ”forțat”, într-un podeț de beton. CE au descoperit polițiștii:
Polițiștii care verificau modul înc are se circulă pe DN 17, au surprins ieri cu aparatul radar un autovehicul care rula cu o viteză de peste 100 km/h prin localitate.
Au făcut semn șoferului ca să oprească, însă acesta nu s-a conformat. A ”zburat” în continuare, dar numai 500 de metri.
Șoferula pierdut controlul mașinii și s-a oprit într-un cap de podeț.
”La data de 10 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier care acționau cu aparatul radar pe Drumul Național 17, în Tiha Bârgăului, au înregistrat un autoturism care circula cu viteza de 124 km/h pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h.
Polițiștii i-au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul acestuia a refuzat să oprească, a fost urmărit pe o distanță de circa 500 metri, după care a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un podeț din beton” se arată în comunicatul remis presei de către IPJ BN.
CE au descoperit oamenii legii
La volanul mașinii „oprite forțat” se afla un bărbat din Dolj. Acesta consumase alcool bine de tot înainte de a urca la volan.
”Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 55 de ani din Brădești județul Dolj. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru determinarea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub infuența alcoolului sau a altor substanțe” se arată în același comunicat.













