29.3 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

FOTO – Zâmbete, culoare și distracție la maxim: Ziua Copilului, în Parcul Municipal!

Copilăria este sărbătorită astăzi, la Bistrița, așa cum trebuie: cu zâmbete, culoare și multă veselie! O mulțime de copilași, însoțiți de părinți și bunici, s-au adunat în Parcul Municipal încă de dimineață și au avut parte de o zi absolut specială. Iar distracția continuă până spre seară!

1 Iunie de poveste, astăzi, în Parcul Municipal din Bistrița! ​Încă de dimineață, aleile au început să se umple de energie și glasuri de copii, unde au fost pregătite fel și fel de activități și surprize pentru ei.

Alături de bunici și părinți, cu toții au venit aici să se bucure, de ziua lor, de ateliere creative, desene colorate pe asfalt, teatru de păpuși sau pictură pe față.

Special pentru ei a fost amenajat „Orășelul Copiilor”  – un loc plin de distracție și magie, care a transformat parcul într-un adevărat univers al celor mici.

Prezenți cu standuri sunt cercetașii bistrițeni, Jandarmeria, Poliția, Ambulanța, Salvamontul sau Pompierii. Salvatorii și oamenii legii le-au arătat micuților tehnica și dotările pe care se bazează în timpul intervențiilor de urgență. Mai mult, copiii au avut ocazia să învețe cum să acorde primul ajutor.

Lângă Sala Polivalentă, cei mai energici dintre copii s-au întrecut în cadrul unor concursuri pline de adrenalină de biciclete și baschet.

Bineînțeles, dulciurile, baloanele și multe alte surprize au completat atmosfera de sărbătoare.

Distracția va continua până spre seară în Parcul Municipal, unde-i așteaptă, pe cei mici, diverse activități captivante.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.