18.5 C
Bistrița
miercuri, septembrie 2, 2026

Festivalul BioLavanda 2026: Mai puțin zgomot, mai multă lavandă! Trei zile pentru sufletul tău, la Delureni

Vara aceasta, organizatorii Festivalului BioLavanda vă propun trei zile în care să vă amintiți cum arată timpul petrecut cu adevărat împreună. „Trei zile fără grabă. Trei zile fără claxoane. Trei zile în care copiii aleargă prin natură, iar adulții uită pentru câteva ore de tot ce îi apasă…”

 

În perioada 3-5 Iulie, localitatea Delureni (comuna Urmeniș), devine capitala lavandei! Asta pentru că va găzdui Festivalul BioLavanda, care are în centru cel mai spectaculos lan de lavandă din Bistrița-Năsăud și chiar din Transilvania.

Există concerte mai mari. Există scene mai spectaculoase. Există evenimente cu mai mult zgomot. Dar există un singur loc unde vara miroase a lavandă, oamenii zâmbesc fără motiv și fiecare colț pare desprins dintr-o fotografie.

Între 3 și 5 iulie 2026, Delureni devine locul în care mii de oameni aleg să schimbe agitația pe liniște și ecranele pe experiențe reale” – transmit organizatorii.

Special pentru voi au fost pregătite concerte și momente artistice – pentru toate generațiile, Food & Drink Zone cu preparate delicioase, deserturi, băuturi răcoritoare, cafea și bunătăți locale, precum și zone instagramabile – colțuri special amenajate pentru cele mai mov și memorabile fotografii.

De asemenea, vor fi prezenți zeci de producători locali și artizani de la care puteți lua acasă gusturi, arome și produse autentice. Bineînțeles, nu vor lipsi activitățile pentru copii și familii.

Relaxare, aer curat și sentimentul acela rar că nu te grăbește nimeni.
Și poate cel mai important…
La Biolavanda nu vii doar să vezi ceva.
Vii să simți ceva.
Să stai la o poveste.
Să dansezi.
Să râzi.
Să faci fotografii pe care le vei privi și peste ani.
Să petreci timp cu oamenii care contează.
Pentru că la final nu îți vei aminti ce ai cumpărat.
Îți vei aminti cine era lângă tine.
Dacă ai fost măcar o dată, știi deja.
Biolavanda nu este un festival.
Este locul în care vara devine amintire” – au completat aceștia.

Programul zilnic va fi între orele 09:00 – 00:00, iar vizitarea culturii va avea costul de 25 lei/persoană și va include o sticluță de ulei esențial certificat ecologic. Pentru copii sub 12 ani nu se va plăti taxă de vizitare.

Locația este ușor de găsit – nu trebuie decât să scanați codul QR de pe afiș și ajungeți direct spre inima lavandei!

Pentru detalii și informații puteți suna la numărul 0723083143. Coorganizatorii evenimentului sunt Direcția Agricolă Bistrița-Năsăud – www.dabn.ro și Produs în Bistrița-Năsăud – www.produsbn.ro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: