Cine trece valea seacă, peste Puntea lui Keintzel – acum ditamai podul de piatră asfaltat corespunzător, nu ca în anii 1940 – are toate șansele să vadă de departe strălucind câteva lacăte agățate de grilaj. Sunt lacăte ale iubirii de inspirație pariziană… Ușor ruginite… Dar încă rezistente.
Totul a început acum vreo șase ani, când pe podul care duce spre Codrișor am observat – atârnate anemice – dar pline de speranță – vreo 4-5 lacăte.
Instantaneu ne-am amintit de faimosul obicei al îndrăgostiților de pretutindeni care a transformat Parisul în capitala iubirii. Oamenii obișnuiau să-și semnalizeze dragostea cu câte un lacăt prins în grilajul unor celebre poduri pariziene. Și să arunce cheia în Sena. Ca să fie siguri că nimic nu va desface iubirea înfiripată… Asemenea lacăte erau prinse de Pont des Arts, dar și Pont de l’Archevêché, în apropiere de Notre-Dame din Paris.
Dacă la Paris s-au adunat, de-a lungul anilor, sute de mii de lacăte – riscând să dărâme grilajele podurilor – la Bistrița totul înaintează cu pași mici și lenți. Ca-n Ardeal…
De acum șase, situația cu lacătele din parc pare să se fi schimbat simțitor. Unele dintre lacăte au forme bizare și prelungi. Altele par cam ruginite și bătute de vânturi. Pânzele de păianjen care flutură pe la colțuri învăluie peisajul într-o notă melancolică…
Sunt mai multe lacăte, dar suspectăm că vreo două mai vechi au dispărut… Să se fi răzgândit îndrăgostiții? Să le fi luat de-acolo în urma unei crunte dezamăgiri ? Să fi fost la mijloc o mână crimino-geloasă…? Nu mai contează. Important este că au apărut în loc altele noi. Și că iubirea nu moare și nu se predă încă…
Bistrița de Altădată @ Keintzelsteg (Puntea lui Keintzel) 1940 – fostul pod ce ducea la Dr. Keintzel Klinik [actualul Hotel Codrișor, de langă ștrand ]
