Un furnizor industrial de absurd. Să ne înțelegem: în mandatul lui Turc am schimbat fizic două tastaturi, atât de mult am avut de comentat, de taxat și de reproșat la adresa unei activități pur și simplu catastrofale pentru oraș. Cu mici excepții, localnicii au fost, și-o spun fără reținere, într-un asediu continuu al incompetenței magna cum laude.
Un Farfuridi căruia îi plăceau discursurile pompoase, demagogice, fostul primar s-a remarcat prin talentul de a sta pe șantierele deschise și niciodată închise ale orașului, punându-și consilierii să-l filmeze din toate unghiurile.
Recita acolo, în cascadă, termeni tehnici învățați pe dinafară cu cinci minute înainte de „Pe cai, că se filmează!”, palavragiul neavând, evident, nici o pregătire în domeniu. Din nefericire, cioplită nu cu mâna, ci din gargară, opera lui va rămâne în istoria Bistriței ca ansamblul suprem și consacrat al vorbăriei fără rost.
Praf în ochi și peste gropile din asfalt. De obicei, când un primar rămâne fără idei administrative, iar gogoșile din campania electorală se sleiesc, se apucă imediat de rebranduit istoria din pix.
În Bistrița, ultima victimă a acestei obsesii bolnăvicioase pentru etichete pompoase este chiar Parcul Municipal George Coșbuc.
Din acest apetit porcin pentru inițiative-sclipici, menite doar să abată atenția de la dezastrul din realitate, s-a născut și o tichie de mărgăritar aplicată direct pe singura oază verde a Bistriței. Peste noapte, în mandatul trecut, singurul plămân al orașului a fost rebotezat forțat cu un nume atât de lung, încât te plictisești și uiți unde ai plecat până apuci să-l pronunți complet: „Parcul Municipal Majestatea Sa Regele Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen, născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena a Greciei, decedat la reședința sa din Elveția pe 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani”.
Inexistența unui consens comunitar solid. Atribuirea numelui „Regele Mihai I” s-a făcut fără o consultare publică reală. Asta a creat impresia unei porunci de sus în jos. Decizia a fost grăbită, nu a existat consultare serioasă, nu s-a făcut referendum local. Primăria și majoritatea din Consiliul Local au susținut în 2021 că nu se schimbă o denumire existentă, ci doar se atribuie oficial un nume nou, în contextul centenarului nașterii Regelui Mihai.
Prin această interpretare șireată, administrația a evitat discuția despre ștergerea unui simbol local. Primarul a prezentat gestul ca unul „de recunoaștere a anvergurii personalității Majestății Sale” dar motivarea–cheie a fost, în esență, o aroganță demagogică de imagine.
Complexul iobagului care vrea să pară aristocrat. Juridic și simbolic, s-au suprapus două narațiuni diferite: una oficială – „Parcul Municipal nu are un nume stabilit prin lege, ci doar o denumire populară” și una afectivă și identitară – pentru mulți bistrițeni, parcul era deja „Parcul Municipal George Coșbuc”.
Chiar dacă intenția omagierii Regelui Mihai I poate fi respectabilă, aceasta nu justifică ignorarea memoriei locale deja consolidate.
Specialiștii în hârțogărie din anturajul fostei administrații au susținut, desigur, cu aerul lor galben superior, că în actele vechi parcul nu a purtat niciodată oficial numele lui George Coșbuc. Foarte posibil. Dar ce uită geniile de-acolo este că numele spațiilor publice nu sunt simple formule administrative care dau bine în dosarul de partid.
Identitatea unui oraș nu se scrie în monitoare oficiale, ci în memoria unor generații întregi de bistrițeni. Să ștergi identitatea asta naturală și legătura profundă dintre loc și oamenii care îl locuiesc este o problemă mai serioasă decât pare la prima vedere. Interesantă chiar din perspectivă psihanalitică.
Axele vizuale, monumentele și obiceiul colectiv de a numi locul. Pe pagina oficială a Primăriei Bistrița se menționează că monumentul lui George Coșbuc din Parcul Municipal a fost ridicat în 1978.
A fost realizat de sculptorul Alfred Kovalski. Material – bronz. Soclul – beton placat cu granit. Statuia îl reprezintă pe Coșbuc șezând într-un fotoliu, ansamblul pare să aibă aproximativ 3–4 m înălțime totală, din care figura din bronz probabil în jur de 1,8–2,2 m, iar soclul aproximativ 1–1,5 m. Mă puteți corecta dar e o estimare vizuală, nu o măsurătoare oficială cu ruleta.
Bustul este amplasat grandios, domină intrarea principală și constituie un reper urban recunoscut de generații, în timp ce bustul Regelui Mihai I este discret și periferic. Asta contează enorm și transmite ceva important. Că amenajarea istorică a parcului fusese deja construită în jurul lui Coșbuc. Că parcul central a fost asimilat în conștiința publică cu figura poetului.
Unul dintre reperele centrale ale vieții comunitare. Parcul Municipal face parte din peisajul urban al Bistriței de mai bine de un secol.
A fost amenajat la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă în care orașele transilvănene începeau să acorde o atenție tot mai mare spațiilor publice de promenadă și recreere. Denumit pe la începutul secolului XX, când Turc nu era pe lume, şi „Promenaden Park”, acesta a depășit de mult statutul unei simple amenajări peisagistice.
Mai târziu, prezența bustului său monumental la una dintre intrările principale ale parcului a confirmat și consolidat în timp această asociere în conștiința locală, transformând numele lui Coșbuc într-un reper firesc pentru locuitorii orașului.
Generații întregi de bistrițeni și-au petrecut aici după-amiezile, au participat la evenimente publice, s-au întâlnit cu prietenii sau pur și simplu au traversat zilnic acest spațiu care a rămas, până astăzi, unul dintre simbolurile orașului. Acolo s-au plimbat bunicii noștri, acolo s-au făcut fotografii de nuntă-familie-botez, acolo s-au dat întâlniri și s-au format amintiri.
„Parcul Municipal George Coșbuc” trebuie recunoscut și respectat de administrația orașului nu doar ca etichetă indicatoare ci și ca parte a memoriei colective.
Să spunem direct lucrurilor pe nume. George Coșbuc nu este o personalitate oarecare aleasă arbitrar din istoria națională. El aparține acestei zone. Născut în Hordou, în județul nostru, Coșbuc reprezintă una dintre cele mai autentice expresii culturale ale Transilvaniei și ale sufletului românesc rural.
Opera sa vorbește despre oamenii acestor locuri, despre demnitate, familie, muncă, natură și identitate. Poate că, la scară geopolitică, poetul nu are anvergura unui rege dar la scară cultural-identitară, pentru comunitate și pentru județ, contează mai mult cine exprimă sufletul locului decât cine are cea mai mare statură istorică națională. Nu pentru că Regele Mihai I ar fi lipsit de importanță, ci pentru că poetul Coșbuc este perceput ca parte a sistemului local.
Argumentele sunt mai ales culturale, identitare și urbanistice. Ce trebuia să exprime un spațiu public central: prestigiul istoriei naționale sau memoria profundă a locului?
Coșbuc și parcul formau deja un reper urban. În multe orașe, denumirile reale sunt cele pe care le folosesc oamenii, nu cele din hotărâri. Dacă se mai poate reveni la vechea denumire? Haha. Absolut, și încă perfect legal, fiindcă numele unui parc ține de hotărârea Consiliului Local.
Atunci când există interes public și susținere comunitară, o nouă majoritate poate abroga hotărârea din 2021 și poate adopta o formulă nouă. Orișicât, fiindcă există montat un bust al regelui, se poate adopta și o variantă care să împace capra, varza, mânzul și viezurele: o denumire compusă – „Parcul Municipal George Coșbuc” în același timp cu păstrarea numelui Regelui Mihai I pentru zona distinctă din parc unde se află efectiv amplasat bustul său.
Revenirea la denumirea „Parcul Municipal George Coșbuc” nu ar reprezenta un gest împotriva Regelui Mihai I și nici o contestare a rolului său istoric ci un act de reechilibrare culturală și de respect față de identitatea istorică a Bistriței.
Identitatea unui oraș și rădăcinile sale autentice. Din fericire, oricâte plăcuțe noi s-ar monta pe la intrări, pentru noi tot parcul de lângă stadion rămâne.
E timpul ca actuala administrație să revină la normalitate, să lase parcul să fie parcul bistrițenilor și să trimită ideile fără cap acolo unde le este locul: în arhiva cu gargară politică. Bistrița nu are nevoie să importe simboluri de protocol pentru a-și defini prestigiul. Le are deja în pământul ei: George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Andrei Mureșanu, memoria istorică a locului.
Un oraș puternic este acela care își respectă propria memorie vie și își privilegiază simbolurile natale. Nu administrația a inventat numele acestui parc ci comunitatea l-a creat. Iar ceea ce comunitatea consacră timp de generații merită ascultat, respectat și păstrat.
#dați_numele_înapoi!
