20.6 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

Fără precedent în Bistrița: Sute de părinți vor să-și ducă copiii la grădiniță în vacanță, dar nu mai sunt locuri

Situație fără precedent în Bistrița. Sute de părinți și-au exprimat intenția de a-și duce copiii la grădiniță și în timpul vacanței. Problema e că nu mai sunt locuri. ”Am rămas șocați de numărul mare de solicitări. NU s-a mai întâmplat așa ceva până acum!” au declarat, pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții ISJ BN.

Mai mulți părinți au luat legătura cu reporterii Bistrițeanul.ro, fiind supărați în urma unei informări primită de la grădinițele frecventate de copiii lor.

De obicei, pe timpul verii, grădinițele sunt deschise prin rotație, pentru toți copiii din oraș. Doar că pentru această vacanță de vară, nu vor exista locuri. Nu vor fi locuri disponibile la grădinițe nici pentru cei de la altă unitate, nici pentru toți cei care au solicitat din acea grădiniță.

Stimați părinți, în urma hotărârii Consiliului de administrație, în perioada în care grădinița noastră va fi deschisă, vom primi doar copiii înscriși în grădinița noastră. La fel vor proceda și celelalte grădinițe din municipiu” este parte a mesajului primit de părinți.

Situația, fără precedent în Bistrița

Anul acesta, spre deosebire de alți ani, intențiile de a-și duce copiii la grădiniță – pe timpul vacanței – au fost cu sutele.

S-a organizat, ca de fiecare dată, un sondaj printre părinți. Și pentru prima dată au fost sute de părinți care și-au arătat interesul. Cu mult peste numărul de locuri disponibile pe timp de vară. Vă dați seama că trebuie ținut cont și de concediile personalului, de perioada de dezinfecție, etc.

Conform legislației, nu e obligatoriu ca grădinițele să fie deshise pe timp de vară. E o posibilitate. Și la nivelul orașului Bistrița au fost, până acum, deschise. Și în această vacanță vor fi, dar numărul de solicitări este mult prea mare. Peste capacitate!” a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, inspectorul șef al ISJ BN, Vasile Șteopoaie.

Conform datelor furnizate de ISJ BN ziarului Bistrițeanul.ro, toate grădinițele vor fi deschise până în 1 iulie 2026. Pe timp de vară, cinci grădinițe vor avea deschise porțile pentru preșcolari, timp de câte două săptămâni. Însă, niciuna nu va putea primi alți preșcolari, decât o parte dintre cei care frecventează – în timpul anului școlar – unitatea respectivă.

Solicitări părinți (cele cinci grădinițe PJ) :

  • G.P.P. Nr. 6 Bistrița (01-15.07.2026) – 360 solicitări (capacitate – 125 locuri)
  • G.P.P. „Trenulețul veseliei” Bistrița (16-31.07.2026) – 329 solicitări (capacitate 125 locuri)
  • G.P.P. Nr. 3 Bistrița (03-14.08.2026) – 242 solicitări (capacitate 125 locuri)
  • G.P.P. „Căsuța cu povești” Bistrița (17-31.08.2026) – 242 solicitări (capacitate 100 locuri)
  • G.P.P. Nr 12 Bistrița (17-31.08.2026) – 121 solicitări (capacitate 100 locuri)

Avem două grădinițe planificate în perioada 17-31.08.2026 pentru că este situația incertă cu reabilitarea G.P.P. „Căsuța cu povești” Bistrița” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Adriana Popițan, inspector școlar pentru educație timpurie în cadrul ISJ BN.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Foarte bine! Să facă bine să își ducă progeniturile la bunici! Peste vară! Este vacanță! Așa se face de când lumea! Nu că țațele stau la saloane de unghii si la solarii la bronzat și pe la ștranduri la soare sau la terase la cocteiluri și își duc copiii la grădinițe de cu zori și până în seară! Cineva să li-i îngrijească!! Că doară s-o întâlnit hoțu cu prostu!!

  2. Cum adica „situatie fara precedent”? Anul trecut in perioada 01-15 iulie erau 3 gradinite deschise pe timpul verii, acum este una. Va rog frumos documentati-va. Suntem efectiv luati de prosti. Cum de s-a putut in anii trecuti sa fie 3?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...