13.2 C
Bistrița
duminică, septembrie 6, 2026

Hram la Mănăstirea Nușeni: ÎPS Mitropolit Andrei le va sluji mâine enoriașilor, de sărbătoarea Sfântului Ilie

Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Nușeni își prăznuiește mâine ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tezviteanul. Credincioșii din întreaga regiune, și nu numai, sunt așteptați să ia parte la Sfânta Liturghie care va fi săvârsită de ÎPS Mitropolit Andrei.

Mâine, 20 iulie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tezviteanul. Pentru cei de la Mănăstirea Nușeni este o zi de mai mare sărbătoare, fiind ziua în care îl prăznuiesc pe ocrotitorul lor spiritual, după care a și fost numită Mănăstirea.

Cu acest prilej, s-a pregătit un program liturgic special dedicat acestei mari sărbători a creștinătății.

Sfânta Liturghie va fi efectuată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Programul slujbelor pentru ziua de Hram al Mănăstirii:
  • Ora 08:00 – Slujba Aghiasmei Mici

  • Ora 08:30 – Acatistul Sfântului Prooroc Ilie

  • Ora 09:00 – Primirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei

  • Ora 09:30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Invitație la rugăciune în mijlocul naturii

Slujbele se vor desfășura în curtea Mănăstirii, iar organizatorii îi îndeamnă pe credincioși să se alăture rugăciunii comune.

În numele părinților și viețuitorilor Mănăstirii ‘Sfântul Ilie’, vă facem chemarea de a fi prezenți în poiana Mănăstirii, în jurul Altarului de vară. Sfântul Ilie să vă răsplătească și să vă ocrotească!”, a transmis Arhim Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Nușeni.

Astfel, toți care doriți să găsiți un moment de liniște sufletească și binecuvântare, sunteți așteptați mâine să participați la momentele de rugăciune și comuniune la Mănăstirea ”Sfântul Ilie” din Nușeni.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: