„Am preluat microbul de la străbunica mea. Avea o față atât de blândă și fericită atunci când croșeta, încât mă întrebam de ce zâmbește așa, de una singură ?”, își începe povestea Adina Pop – economista care a pus pe picioare Comunitatea Handmade Bistrița. Se întâlnesc de două ori pe săptămână, la Muzeul Județean. Și au ajuns să trăiască fiecare întâlnire ca pe „un pansament pentru suflet. Oricât de obosit vii de la serviciu, când ajungi la Muzeu și dai cu ochii de un zâmbet, îți crește buna dispoziție…!”
Cea mai în vârstă doamnă care face parte din comunitatea Handmade și tricotează, ba chiar croșetează la Muzeu are 74 de ani. În timp ce cel mai tânăr participant are doar 5 ani și jumătate. De toate vârstele, generații diferite – acolo, în jurul mesei de lucru, sunt cu toții fericiți la aceste ore de lucru manual, organizate ca pe vremuri.
Adina Pop, cea care a inițiat comunitatea Handmade, este economist și se ocupă de contabilitate.
După serviciu, se întâlnește cu doamnele din cea mai nouă comunitate din Bistrița, Comunitatea Handmade, toate pasionate de croșetat și tricotat.
Totul a pornit de la o postare pe Facebook, care a prins neașteptat de bine. Doamnele cu aceleași pasiuni s-au alăturat imediat. Alții au donat croșete, gheme, fire de lână și ațe, iar mai departe a venit un sprijin neașteptat și din partea Muzeului Județean.
Alexandru Gavrilaș, managerul Complexului Muzeal, nu a ezitat să le ofere un spațiu.
Așa se face că, astăzi, în fiecare miercuri și vineri, în curtea Muzeului Județean, au început să se întâlnească tot mai multe amatoare de tricotat / croșetat, la trei luni de la acea postare de pe Facebook…
„Am preluat microbul de la străbunica mea. Când eram mică, ea locuia cu părinții mei și ne îngrijea pe noi, copiii… Ia trage scaunul aici lângă mine, să-ți arăt ce lucrez – mi-a spus la un moment dat.
Avea o față atât de blândă și fericită atunci când croșeta, încât mă întrebam ce Doamne o face atât de mulțumită?! De ce zâmbește așa de una singură ? Și încet-încet, am învățat să cos și să tricotez, după cum îmi explica ea…
Nu știa să-mi zică de picioruș simplu, picioruș dublu, ochiuri alternate în modele sau torsade. Nu știa numele modelelor din tricotaj, dar îi ieșeau niște lucruri atât de frumoase și de calitate!
Probabil pentru că moștenise întreaga tradiție a celor bătrâni și înțelepți…
Îmi povestea că atunci când era tânără, nu rata nicio șezătoare din sat. Avea loc „rezervat” lângă baba Floarea sau mama Floare – cum îi zicea ea, care a învățat-o cam tot ce știa…
În Jelna se întâmpla asta. Iar străbunica mea își pusese în cap să ne învețe și ea pe noi, fetele, așa cum a învățat-o pe ea baba Floarea. M-a învățat pe mine, le-a învățat pe verișoarele mele.
Era atât de bună, încât care cum avea copii o lua să locuiască la ei. Și așa s-a perindat cam pe la toți nepoții. Eu am croșetat o perioadă, cât a stat la noi. Apoi n-am mai croșetat. În școală, când am început orele de Lucru manual, mi-am reamintit și iar am prins o vreme în care am croșetat…
Mai târziu, când i-am născut pe copii, stând acasă, am văzut tot felul de hăinuțe croșetate. Atunci mi-am dat seama – stai, că și eu știu să fac așa ceva!”, ne-a povestit Adina Pop, cea care a avut ideea Comunității Handmade Bistrița.
Tânăra mămică și-a reluat pasiunea de a tricota pentru copiii ei.
Pentru ei a început să tricoteze diverse hăinuțe. „Acum sunt mari, dar eu am continuat să tricotez și să croșetez diverse obiecte pentru mine. Mă tot întreba lumea – cine ți-a făcut pantofii ăștia, cine ți-a tricotat geanta? Le răspundeam că eu singură mi le-am făcut… Cam așa a apărut idea și visul: cum ar fi să afle și alții cât de simplu este să-ți tricotezi ceva?
Îmi amintesc cum îmi povestea bunica mea că se adunau toate bătrânele din sat, se discutau toate noutățile. Femeile care aveau probleme își discutau acolo la șezătoare problemele și plecau acasă mai liniștite, pentru că inevitabil careva dintre ele venea cu o soluție, un sfat, o idee.
Ele și-au transmis toată această cunoaștere. Noi, parcă din păcate nu mai avem timp. Mi-am zis – cum ar fi să ne întâlnim și noi, ca bunicile noastre de pe vremuri ?
Ar fi și un pansament pentru suflet. Întâlnindu-ne atâtea femei din diverse medii și profesii atât de diferite – ajungem să împărtășim atâtea informații și cunoștințe…! Mergem acasă atât de încărcate de energie! Oricât de obosit vii de la serviciu, când ajungi aici și dai cu ochii de un zâmbet – deja îți crește buna dispoziție…”, spune cu convingere Adina Pop.
A fost o perioadă de acomodare. Vreme de o lună de zile, cele aproape 40 de doamne care fac parte din Comunitatea Handmade Bistrita au tatonat terenul.
Au văzut ce știe fiecare să facă, au povestit ce ar putea și ce își doresc să facă în viitor. Unele vin doar o dată pe săptămână, altele o dată la două săptămâni, pentru că lucrează în schimburi.
Încet, după ce s-au cunoscut, și-au dat seama că pot să meargă mai departe și spre restul comunității. Să invite mămici care își doresc să tricoteze haine pentru copiii lor. Sau să invite chiar și copii care vor să învețe să tricoteze mai departe.
„Copiii sunt deschiși și foarte talentați. Am făcut niște ateliere pe centru, la Zilele Medievale. Atunci ne-au întrebat foarte mulți părinți unde ne pot găsi. Le-am povestit de întâlnirile de la Muzeu, dar atunci nu ne gândisem că am fi pregătite să primim și copii. Totuși, ne-am dat seama că este o idee grozavă să mergem cu atelierele și spre copii. Pentru că ei ne vor urma. Ei ar putea să ne transmit tradiția mai departe…” – spune cu convingere Adina Pop.
Nu puțini au fost bistrițenii care au auzit de mica și talentata comunitate. S-au oferit să le doneze ațe, gheme, sculuri de lâniță sau mohair, ba chiar și ace de tricotat sau croșete. Materialele le-au ajutat să aibă cu ce lucra, în acele prime săptămâni.
Ce anume se poate face la atelierele comunității Handmade de la Muzeu?
Depinde de fiecare copil. Depinde cât de repede prinde din zbor această îndeletnicire, cât de pasionat este. Una dintre cele mai iscusite participante – Patricia, în vârstă de 8 ani și jumătate, a reușit să-și croșteze singură niște cercei minunați, ba chiar și o geantă.
Mai mult, și-a convins și mama, profesoară de sport, să i se alăture la atelierele handmade, astfel că astăzi le frecventează împreună.
„Au rămas copiii pentru mămici, dar și mămicile pentru copii.
Se poate croșeta cam orice: jucărioare, genți, hăinițe, papuci, șosete, costume de baie sau penare. Nu există lucru care să nu se poată face, practic.
În funcție de proiectul din minte, alegem și ața. Dacă este vară, alegem bumbac sau in, pentru că ele sunt potrivite și răcoroase la temperaturi mai ridicate. Pentru iarnă merge mai mult cu lână”, ne explică Adina Pop.
Patricia începe în toamnă clasa a II-a, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”.
Ne-a povestit că s-a apucat mai serios de tricotat când s-a îmbolnăvit, a trebuit să stea cuminte în pat iar mama ei, ca să nu se plictisească, i-a cumpărat un set de andrele.
„Prima oară am tricotat cu andrelele un covoraș micuț. Voiam să fie un șorț pentru păpușa mea, dar a ieșit un covoraș. L-am păstrat ca amintire, într-un coș mai mic cu gheme și ațe…
Am descoperit că-mi place și am continuat.
Am descoperit ochiurile de lanț și mi-am făcut apoi brățări, coliere și o geantă. Voiam să-i fac la doamna mea învățătoare o geantă. M-am informat, am văzut niște tutoriale pe net, dar nu eram chiar atât de pricepută.
Mama mi-a luat un model pe care să încep să fac. Și așa am făcut prima mea geantă, cu ajutorul mamei mele și a unui tutorial.
Cerceii de exemplu i-am croșetat chiar eu. Mi-a luat cam 20 de minute la primul cercel.
Acum, de câteva luni, venim și croșetăm împreună, aici, la Muzeu. Mi se pare foarte frumos. Nu mă plictisesc deloc.
Nu e complicat nici să croșetezi, nici să tricotezi. Depinde ce vrei să-ți faci. Unele obiecte sunt mai greu de făcut, să zicem.
Mie mi se pare mai greu de cusut. Știu să cos, pentru că îmi fac jucării și acolo ai nevoie să coși, dar mi se pare mai greu să coși pe model.
Știu să fac până acum brelocuri și elastice de prins părul, o meduză – prima mea jucărie. Am făcut și o jucărie mai măricică. O jucărie care seamănă cu cele de pluș. Am văzut și mi-am dorit foarte mult să-mi fac o salopetă”, ne-a mărturisit Patricia.
Lenuța Sucilă are 68 de ani și a lucrat zeci de ani la Loteria Română. Și ea își regăsește liniștea la Muzeu, în comunitatea de handmade.
Participă la întâlniri de la sfârșitul lunii aprilie. Uneori croșetează, alteori le arată copiilor prezenți cum se face…
„Sunt foarte impresionată de băiatul acesta care vine de trei săptămâni și tricotează atât de frumos…!
Eu am învățat la școală, din clasa I până într-a IV-a aveam ore de lucru manual. Acum am înțeles că s-au desființat. Poate de aceea nu mai știu copiii acum să-și coase nici măcar un nasture…
Noi făceam pe vremuri și mâncare. Țin minte o oră în care am făcut salată orientală la școală. Am adus cartofii fierți de acasă și câte o ceapă și un ardei. Pe ălea le-am tăiat la școală și le-am amestecat în salată.
Mi-o amintesc și acum pe profesoara cu care făceam Lucru Manual. Nu ne lăsa să ducem lucrările acasă, ca să nu ne lucreze la ele părinții. Lucram acolo o oră, cât apucam, și apoi continuam data viitoare. Coseam, tricotam, croșetam, într-un trimestru am avut temă să facem un fular”, a povestit Lenuța Sucilă pentru Bistrițeanul.ro.
Comunitatea Handmade a reușit deja să pună și bazele unei asociații.
S-au depus actele la Judecătoria Bistrița și se așteaptă rezoluția. „Ne facem asociație ca să putem participa la târguri și evenimente, ca să ne facem mai cunoscuți, ca să atragem fonduri măcar din vânzarea lucrușoarelor care se fac aici. Avem câteva proiecte interesante pentru Crăciun, dar despre ele vom povesti pe îndelete la vremea potrivită”, a conchis Adina Pop.
Comunitatea Handmade Bistrița a participat deja la câteva evenimente din oraș, unde copii și părinți fac diverse lucrușoare alături de ei.
Iar mai departe, dacă vor să se alăture, pot participa la atelierele de la Muzeu. Atelierele au loc în fiecare zi de miercuri și vineri, de la ora 17.00, în curtea interioară, dacă e cald afară, sau într-una din căsuțele vechi din spatele curții, dacă plouă.
