29.1 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Aquabis despre situația apei de la Băile Figa: „Au fost realizate lucrări care au favorizat creșterea capacității de alimentare a stației de pompare”

Într-un comunicat de presă, furnizorul de apă și canal, Aquabis precizează că sistemul de alimentare cu apă din Băile Figa este sub permanentă monitorizare, dar și că au fost realizate lucrări care au favorizat creșterea capacității de alimentare a stației de pompare.

Aquabis continuă monitorizarea permanentă a sistemului de alimentare cu apă a zonei Băile Figa.

Reprezentanții companiei au efectuat verificări la locațiile de consum unde au fost semnalate debite scăzute, iar cu sprijinul Primăriei Beclean, la momentul critic au fost realizate lucrări care au favorizat creșterea capacității de alimentare a stației de pompare.

„Prin extinderea rețelei de alimentare pe strada Cloșca și montarea unei pompe suplimentare, capacitatea de pompare a fost majorată de la aproximativ 27 m3/oră la peste 40 m3/oră, reprezentând o creștere de aproximativ 60%. Înțelegem disconfortul resimțit de abonați în intervalele sensibile de vară, am discutat punctual cu persoanele afectate și ne asumăm angajamentul de identifica soluții adaptate pentru remedierea fiecărei situații în limitele posibilităților tehnice ale sistemului, astfel încât să asigurăm îmbunătățirea condițiilor de alimentare cu apă”, precizează reprezentanții companiei Aquabis.

Potrivit Aquabis, persoanele din Beclean care reclamau un debit scăzut au avut parte de presiune constantă, fără perturbări ale debitului, în ultimele două săptămâni.

Mai puteți citi despre acest subiect:

FOTO: Protest la Aquabis Beclean – locuitorii din Figa reclamă faptul că, în plină caniculă, nu au apă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: