Dacă ați trecut prin zona Parcului Muncipal, pe lângă Turnul Dogarilor, sigur ați remarcat piațeta nou amenajată în zonă, care abia așteaptă evenimentele. Frumoasă e și ziua, dar merită să o vedeți și seara, iluminatul ambiental îi dă o altă perspectivă, parcă mai fermecătoare. Poate v-ați întrebat cine s-a ocupat de restaurare, pentru că, putem cădea de acord, e o lucrare de restaurare care la final arată excelent, inclusiv zidul Cetății, care nu doar a fost întărit, ci beneficiază și el de iluminat ambiental. Dacă vă spunem că e același constructor care a realizat Casa Colecțiilor, de pe Bulevardul Independenței?! Deja nu vă mai miră calitatea restaurării, nu-i așa?!
Ceea ce nu știți însă mulți este că firma care a realizat aceste lucrări este una locală, din Maieru – East Coast Construction SRL, ( ECC SRL) cu meseriași din zonă, de pe Valea Someșului, care stăpânesc piatra și o pun în valoare extraordinar, având în spate și multă experiență în restaurări.
Dacă la Bistrița au lucrat la Casa Colecțiilor și au reabilitat Turnu Dogarilor și zidul, la Târgu Jiu, East Coast Construction restaurează și pun în valoare, chiar în această perioadă, gradina și parcul unde e și faimoasa Poarta a Sărutului a lui Brâncuși.
Frații Lorinț au plecat ca mulți alții spre Spania, acum mulți ani, într-o perioadă în care România nu oferea mari șanse. Știau doar că pot munci și a fost singura lor carte de vizită. Ambiția lor i-a cucerit pe spanioli și în câțiva ani au ajuns să aibă firmele lor și să se specializeze în restaurări. Așa și-au descoperit adevărata pasiune și au învățat ceva ce lipsește încă pe piața construcțiilor din țară: restaurări ca la carte ale monumentelor istorice.
Aurel Lorinț a fost primul dintre frați, care s-a gândit să investească și acasă, în România. Astfel că, în 2010, împreună cu soția sa, au pus bazele ECC SRL. Începuturile în România au fost timide, ici-colo câte o lucrare, pe la cunoscuți. Dar, în câțiva ani, li s-a dus vestea că sunt talentați și serioși, apoi s-a auzit că se pricep la restaurări, ba că sunt foarte buni la prelucrarea pietrei. Și uite așa, dintr-o lucare în alta, de la un an la altul, firma a crescut încet și sigur, iar de câțiva ani și-au făcut curajul de a intra la licitațiile pentru lucrări publice.
Așa au ajuns să câștige proiectul Casa Colecțiilor de pe B-dul Independenței, o lucrare care continuă să uimească, de la inaugurare încoace. Nu doar că e imposibil să nu o remarci dacă treci prin zonă, dar detaliile superbe ale restaurării și calitatea execuției sunt la fel, și astăzi, după câțiva ani de când a fost dată în folosință.
Cumva, reabilitarea Casei Colecțiilor a fost, de fapt, un fel de repetiție pentru ceea ce urma: dovada că firma știe să lucreze cu grijă pe clădiri vechi, respectând ce a fost construit cu sute de ani în urmă.
Restaurarea cu surprize de la Turnu Dogarilor
După sute de ani, Bistrița mai are încă urmele Cetății Medievale de unde pleacă istoria orașului.
Turnul Dogarilor este singurul turn rămas întreg din cele optsprezece care apărau odinioară orașul. A fost ridicat de breasla dogarilor, oameni care făceau butoaie și îndeplineau, pe vremea aceea, și rolul de apărători ai zidurilor cetății. Turnul a mai trecut printr-o restaurare cu aproape un secol în urmă, dar timpul și-a lăsat din nou amprenta pe zidurile lui groase de piatră, iar restaurarea acestuia era absolut necesară.
Chiar în aceaste zile lucrarea a fost finalizata și predată Primăriei Bistrița, care, în curând va deschide ușile Turnului și vom avea ocazia să vedem și restaurarea de la interior.
Ceea ce nu știu mulți este că artizanii acestei restaurări sunt bistrițeni, oameni de pe Valea Someșului, care fac parte din echipele East Coast Construction.
Unii sunt pricepuți la a lucra cu materiale de bază, ca pe vremuri, nisip și piatră, alții stăpânesc tehnicile de ranforsare a zidurilor, tot folosind tehnica veche, care a făcut să reziste zidul și turnul sute de ani. Ori în vremurile noastre e o adevărată provocare să găsești meseriașii care să știe ce au de făcut cu fiecare piatră, cu fiecare grindă de lemn, iar cine intervine asupra ei știe exact unde și ce trebuie înlocuit sau restaurat cu blândețe – ce a mai rămas bun.
L-am întrebat pe Aurel Lorinț, managerul East Coast Construction, care a fost cea mai mare provocare la restaurarea zidului și a Turnului Dogarilor.
„Situl arheologic pe care l-am descoperit acolo. A fost o provocare. Am săpat trei metri, cu mare atenție. Apoi a trebuit să aplicăm tehnicile de conservare. Apoi să punem o pardoseală de sticlă care să permită vizitatorilor să vadă în sit. Cu zidul nu a fost greu, ba chiar am spune că ușor pentru noi. Iubim piatra, știm cum să lucrăm cu ea, oamenii noștri știu exact ce trebuie restaurat cu grijă și unde poți schimba.
Să știți că e o mare provocare fiecare restaurare până la urmă. După noi lucrarea trebuie să reziste alte sute de ani. Ori dacă ai pus materiale moderne ai distrus totul, poți compromite un momument. Ori noi nu ne permitem asta, chiar iubim ceea ce facem și privim cu mult respect și responsabilitate.
Astăzi avem șantiere deschise în Alba Iulia, chiar în cetate, la Târgu Jiu tot așa restaurăm grădina publică unde e și Poarta Sărutului.
Îmi place mult ceea ce facem și eu chiar cred că trebuia să ne întoarcem acasă și să ne aducem contribuția la conservarea patrimoniului din țara noastră.
Noi, la firmă, facem tot felul de lucrări, de la drumuri, la poduri, lucrări rezidențiale, dar nimic nu se compară cu satisfacția pe care o avem după o lucrare de restaurare. Dai viață istoriei, vezi admirația pentru lucrare pe chipul oamenilor care trec pe acolo. Pentru noi, toată echipa și toate echipele East Coast Construction înseamnă mult. E felul nostru de a fi patrioți, așa înțelegem noi.
Și să știți că pentru mine o altă satisfacție e să-mi văd mulțumiți oamenii, aici, acasă. M-am ambiționat să le arăt asta, că se poate trăi decent, prin muncă, și acasă” – a declarat Aurel Lorinț pentru Bistrițeanul.ro.



































