20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

VIDEO: Când unii căței pleacă la familiile lor adoptive, alți puiuți le iau locul la adăpost

Este o agitație continuă la Adăpostul de câini Bistrița. Cu ajutorul voluntarilor, se creează condiții tot mai bune pentru animăluțe. Nevoia e mare, mai ales că atunci când unii pleacă spre familiile adoptive, alți puiuți le iau locul.

Adăpostul de câini Bistrița are numeroși căței în îngrijire. CU ajutorul voluntarilor din județ sși de peste granițe, condițiile pentru animăluțe se schimbă în bine.

Totuși, chiar dacă unii căței își găsesc familii, alții le iau locul îna dăpost. Zilele trecute, 17 pui de căței au ajuns la Adăpost…

Am avut bucuria de a-i avea din nou alături de noi pe voluntarii asociației Ein Herz für Streuner e.V., cărora le mulțumim pentru fiecare oră petrecută în adăpost, pentru implicare și pentru grija oferită cățeilor noștri.

Ne-am luat rămas-bun de la mulți dintre cățeii noștri, care au plecat spre familiile lor și spre un nou început.

Dar adăpostul nu a rămas gol prea mult timp. În doar câteva zile, porțile s-au deschis pentru zeci de alte suflete – câini adulți și peste 15 pui care au avut nevoie de ajutor.

Au urmat vaccinări, deparazitări, tratamente și investigații medicale. Toate acestea fac parte din rutina noastră și vom continua să fim alături de fiecare animal care ajunge aici. Însă realitatea este că multe dintre aceste cazuri ar putea fi prevenite prin responsabilitate, informare și, mai ales, sterilizare. Mai puțini pui abandonați înseamnă mai puțină suferință și mai multe șanse pentru fiecare animal de a avea o familie.

În același timp, am continuat să ne ocupăm și de cazurile care au avut nevoie de investigații suplimentare, radiografii și intervenții medicale, pentru ca fiecare dintre ei să primească îngrijirea de care are nevoie” au transmis cei de la adăpost.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: