11.2 C
Bistrița
luni, octombrie 6, 2025

VIDEO – Cum a fost pedepsit bărbatul care a îmbrăcat cireșul de pe Mesteacănului cu sârmă ghimpată și cum explică gestul

Mai multe poze cu un cireș îmbrăcat în sârmă ghimpată au făcut înconjurul Internetului. Gestul de neînțeles al bistrițeanului care a ales să protejeze într-un mod aberant copacul a fost taxat chiar ieri de către polițiștii locali:

Un bărbat care locuiește la parterul unui bloc de pe strada Mesteacănului a înțeles să țină departe copiii de un cireș pe care l-a plantat în urmă cu câțiva ani pe domeniul public, îmbrăcând copacul în sârmă ghimpată.

Fotografiile cu pomul înfășurat cu sârmă ghimpată au făcut înconjurul Internetului, iar ieri, la o zi după ce gestul a fost făcut public, copacul a fost eliberat. Bistrițeanul care a făcut acest gest spune că el a plantat acel copac și în consecință îl poate proteja cum are chef.

„E copacul meu, eu l-am plantat. Toţi pomii pe care i-am pus eu aici o să-i scot afară”, a precizat furios bistrițeanul, în timp ce elibera copacul.

Acesta spune că ar fi încercat practic să protejeze de copii gardul viu din jurul cireșului, dar și florile plantate în apropiere.

Gestul bistrițeanului a atras atenția Poliției Locale, care s-a prezentat ieri la fața locului și l-a amendat pe bărbat cu 300 de lei. Mai mult, Poliția Locală l-a obligat și să elibereze copacul.

„Am avut o sesizare de la cetăţeni cu privire la faptul că, pe strada Mesteacănului, un cetăţean a înfăşurat un pom fructifer, un cireş, cu sârmă ghimpată. Ne-am deplasat la faţa locului, am constatat că sesizarea se confirmă, am identificat făptaşul, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 300 de lei şi i s-a pus în vedere, în prezenţa noastră, să dea sârma ghimpată jos, care reprezenta un pericol pentru copii”, a declarat Anghel Bucur, de la Poliţia Locală Bistriţa.

[arve url=”https://youtu.be/Q0HdV3cDO8o” /]

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Iproeb, Fan Courier, Aquabis: NOI locuri de muncă, în Bistrița

FAN Courier caută pentru angajare operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

FOTO: Nou în Tureac! S-a deschis Minimarket la Ghiță, chiar pe Strada Principală

  Vești bune pentru locuitorii din Tureac! Ieri a fost inaugurat un nou concept de magazin -...

Doi ani dulci cu Patiseria SWEET IRIS! Astăzi, la aniversare, clienții sunt răsfățați cu o degustare de cozonaci

Patiseria SWEET IRIS de pe strada Andrei Mureșanu, nr. 13, din Bistrița, situată în dreptul noului sens giratoriu care o ia spre Năsăudului, și care i-a cucerit definitiv pe toți cei care au gustat deliciile pregătite aici, împlinește astăzi doi ani de existență! Doi ani în care s-au perfecționat, au descoperit, pas cu pas, rețete speciale.