20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

FOTO/VIDEO: Fără permis de conducere, un tânăr a provocat un accident mortal la Piatra

Un grav accident rutier a avut loc în Piatra. Autoturismul condus de un tânăr de 19 ani care nu deținea permis de conducere s-a oprit într-un copac. Din cele patru persoane implicate, una a decedat şi ulta este în stare gravă.

Șoferul unei maşini a pierdut controlul volanului într-o curbă, a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului comunal care leagă localitățile Piatra de Mireș. Curba nu era semnalizată.

Din cei tre pasageri, unul e mort şi unul în stare gravă.

Conform reprezentanților SAJ BN, în autovehiculul accidentat la Piatra se aflau 4 persoane. Şoferul nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pasagerul din dreapta față – un bărbat, în jur de 20 ani – a suferit un traumatism de umăr, fiind preluat de echipajul TIM SMURD.

UPDATE:

Femeia rănită în vârstă de 57 de ani prezenta leziuni grave și a fost preluată de elicopterul SMURD, care a transportat-o la o clinică de specialitate din Târgu Mureș

Șoferul avea 19 ani și nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Cei trei fuseseră în vizită la niște rude, la Perișor și se îndreptau spre Agrișu de Sus, unde locuiau.

Din nefericire, pasagerul dreapta spate, un bărbat de 55 de ani, a decedat.

UPDATE 2:

Un tânăr de 19 ani din Agrișu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, care face legătura între localitățile Mireș și Piatra, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un copac din afara părții carosabile. În urma coliziunii a rezultat decesul unui bărbat de 55 ani, rănirea gravă a unei femei de 57 ani și rănirea ușoară a unui tânăr de 20 ani, toți pasageri în autoturism. Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere.”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

[arve url=”https://youtu.be/4GHrxdxxsjk” /]

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: