21.8 C
Bistrița
duminică, iunie 28, 2026

Vrei să devii primar al Bistriței? PNL te susține! Cu o condiție…

Cei care vor să intre în lupta pentru fotoliul de primar trebuie să-și depună candidatura până în 15 noiembrie. PNL a zis că susține orice persoană notorie din oraș. Cu o condiție:

Se pregătesc, cu pași înceți alegerile pentru primari. Cei care se visează în fotoliul de la conducere trebuie să-și depună candidaturile până în 15 noiembrie.

Știu că sunt deja care și-au depus candidatura. Nu știu exact câți. Dar oricum, candidatura se poate depune până în 15 noiembrie”, a explicat Ioan Turc.

Președintele PNL BN a făcut și o declarație… surprinzătoare!

„Dacă sunt persoane notorii din oraș, care cred că pot schimba în bine mersul orașului nostru, și vor să candideze, noi îi susținem! Să vină la noi, să se alăture PNL-ului și noi îi vom susține în această cursă”, a declarat Turc.

Toți cei care își depun candidatura trebuie să prezinte un plan „de conducere”. De asemenea, aceștia trebuie să semneze o declarație prin care vor susține pe cel care va ajunge în finalul cursei pentru fotoliul de primar. Ioan Turc a promis că va fi o campanie pozitivă, în care candidații din PNL nu vor avea voie să se vorbească de rău competitorii din cadrul partidului. DELOC!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...