31.5 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

Motivul incredibil pentru care polițiștii de la Bistrița nu vor plăti pentru bătaia cruntă aplicată unui tânăr până a făcut pe el

Un tânăr de 18 ani a fost bătut până a făcut pe el chiar în sediul poliției bistrițene. Se întâmpla în 2011, iar faptele au atras condamnarea României la CEDO, statul român fiind obligat să plătească familiei despăgubiri. Cu toate acestea, polițiștii implicați nu vor plăti:

În anul 2011, un tânăr de 18 ani din Bistrița era luat pe sus de la școală și dus la Inspectoratul de Poliție Județean, unde a fost bătut crunt, cu palme, picioare și baston de cauciuc, până a făcut pe el. Autorii sunt chiar oamenii legii, care ar trebui să ne ferească de astfel de întâmplări.

Tânărul, care atunci era elev în clasa a XII-a a fost bătut crunt, pentru un jaf care s-ar fi petrecut la un magazin de cartier, situat la doi pași de casa sa. Într-un final s-a demonstrat că tânărul nu era autorul jafului. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Cu toate acestea, polițiștii care se află în spatele acestei întâmplări nu vor păți nimic. Printre ei se numără și actualul șef al Poliției Municipiului Bistrița, Ioan Nicolae Moldovan, care ar fi coordonat ancheta și ar fi asistat la bătaie, fără să intervină, potrivit tatălui tânărului agresat.

Într-o conferință de presă desfășurată în București, șeful Poliției Române, Ioan Buda, a spus că nu se mai poate face nimic pentru pedepsirea polițiștilor, pentru că faptele s-au prescris.

„Da, știu cazul, este vorba despre șeful Poliției Municipiului Bistrița, într-adevăr la acea dată, în 2011, a fost deschis un dosar penal, nu știu exact cum a fost soluționat, dar la momentul actual nu cred că mai putem face absolut nimic decât să plătim daunele”, a declarat șeful Poliției Române, Ioan Buda, citat de Agerpres.

Acesta a ținut să precizeze că nu se va mai putea relua nici măcar o anchetă în cazul acestor polițiști: „S-a prescris fapta din punctul nostru de vedere. (…) Discutăm de un dosar penal, discutăm de o decizie a instanței, o hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care acești polițiști, acești colegi au fost declarați nevinovați”, a mai spus Ioan Buda.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.