Traficul a fost dat peste cap astăzi, în zona industrială și pe centură, încă de la prânz, când mii de bistrițeni au pornit-o tăcuți spre cimitirele orașului… Chiar dacă nu este trecută în calendar – ziua de 1 noiembrie, în Ardeal, este sărbătoarea dedicată celor plecați dintre noi în lumea de Dincolo…
Mii de bistrițeni au luat cu asalt astăzi cimitirele orașului, pentru a-i comemora – cu o lumânare și un buchet de flori – pe cei trecuți în lumea de Dincolo… Iar dacă pentru adulți a fost prilej de tristețe, resemnare sau rugăciune, pentru copiii aduși de părinți în cimitir a fost prilej de bucurie, căci nu există Luminație fără dulciuri împărțite din belșug – drept pomană – pentru sufletele celor dragi și dispăruți parcă întotdeauna prea devreme…
„Într-adevăr, maică-mea, pe când trăia, parcă aducea toată bucătăria în cimitir și se pregătea cu prăjituri, cafea, vin, țuică, biscuiți, prăjituri sau fursecuri pe care le împrăștia de pomană cerșetorilor și cunoștințelor care treceau pe lângă mormânt… Stătea în cimitir cu orele, până seara târziu, până când se termina toată mâncarea… Acum venim noi, copiii și nepoții la mormântul ei, dar nu mai reușim să stăm atât de mult… Nici de pomană nu aducem decât simbolic… Dar măcar am reușit să curățăm zilele trecute mormântul și să-l aranjăm un pic… Am respectat tradiția, am rugat un preot să vină la mormânt și să spună o rugăciune în memoria părinților… E un obicei haios. Se modifică, parcă, de la an la an, dar îmi place că încă se păstrează…”, ne-a mărturisit un tânăr din cimitir, fără să vrea să-și dezvăluie identitatea, „pentru că ziua de azi nu este despre mine, ci despre cei morți… Cei care au plecat în lumea de Dincolo… Unde sper că o duc mai bine decât noi…!”
Impresionant și tulburător – în cimitirul de pe Tărpiului, la ceas de seară – câte o lumânare străjuia – luminând feeric mormântul fiecărui soldat erou din Cimitirul Eroilor…
„An de an, cerul coboară pe pământ și stelele se amestecă printre lumânări și flori, udate de lacrimile dorului după cei plecați la Domnul. Așa ne-au învățat strămoșii, să nu-i dăm uitării și să le prelungim dragostea prin cea mai scurtă rugăciune: „…în veci pomenirea lor” care este o punte și o scară către suflerele lor. Fiecare luminiță deasupra mormintelor este un petic de cer… Făcându-ne vreme să depănăm amintiri din caierul vremurilor trecute, ne simțim ca la „masa tăcerii” lui Brâncuși, trecând pe sub Poarta Sărutului… Le înălțăm sufletele pe „coloana infinitului” spre cer, cu dorința ca în veci să fie pomenirea lor…”, a transmis preotul protopop Alexandru Vidican cu prilejul zilei de 1 noiembrie…
