9.7 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Riscă 3 ani de închisoare pentru… niște prundiș

Doi bărbați din Budacu de Sus riscă până la trei ani închisoare. Aceștia au fost prinși în flagrant, excavând… niște prundiș. Prejudiciul urmează să fie stabilit.

Să ajungi la închisoare pentru niște pietricele. Nici măcar valoroase, ci de pe marginea unui râu. Asta riscă doi bărbați din Budacu de Sus.

Ieri, cei doi bărbați, unul de 37 de ani și unul de 41 de ani, au fost prinși în flagrant de polițiști.

Cei doi, cu ajutorul unui buldoexcavator, excavau prundiș din zona râului Budac.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză nu dețin permis sau licență de exploatare, neavând achitate redevențele către statul român. Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit de către Agenția Națională de Resurse Minerale – Compartimentul de Inspecţie Teritorială pentru Resurse Minerale Bistriţa- Năsăud. În cauză, se efectuează cercetări pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență”, explică reprezentanții IPJ BN.

Pentru fapta comisă, conform codului Penal, cei doi riscă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.