34.6 C
Bistrița
marți, august 4, 2026

FOTO – Accident rutier pe DN15 A. Neatenția a trimis o femeie la spital

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier pe DN15 A, înainte de calea ferată. O femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme a ajuns la spital, în urma impactului.

Accidentul s-a produs pe DN15 A, înainte de calea ferată, în fața service-ului auto. Din primele informații rezultă faptul că un șofer din Zagra care venea dinspre Bistrița și se îndrepta spre Reghin a vrut să intre la vulcanizare, moment în care un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers a intrat în depășire și l-a colizionat.

În total, în autoturisme se aflau 5 persoane. În urma impactului, soacra șoferului din Zagra, pasageră în autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital de un echipaj SMURD. Aceasta nu a fost rănită grav.

„La momentul producerii accidentului în cele două autoturisme se aflau cinci persoane. Doar una dintre ele (femeie) prezintă traumatisme și excoriații la nivelul membrelor superioare.  Victima va fi transportată la UPU SMURD de către echipajul de prim ajutor pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Cristina Răcilă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: