6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

EXTRA: Premiile municipiului Bistriţa, pentru cei care au făcut cinste oraşului în 2018

Festivitatea de decernare a „Premiilor municipiului Bistrița” – eveniment prin care Primăria Bistriţa îşi manifestă aprecierea față de cei care au făcut ca numele oraşului să fie cunoscut în ţară şi străinătate – se va desfăşura pe 18 decembrie, la Palatul Culturii. Iată cine sunt premianţii acestui an:

„Am deosebita onoare să invit cetăţenii municipiului Bistriţa la festivitatea de decernare a „Premiilor municipiului Bistrița”, manifestare menită să exprime aprecierea noastră față de cei care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele Bistriţei să fie cunoscut în ţară şi străinătate”, a anunţat primarul Ovidiu Creţu.

Festivitatea va avea loc Palatul Culturii în data de 18 decembrie 2018, începând cu ora 17:00.

Premiile Municipiului Bistriţa vor ajunge, în acest an la peste 30 de elevi merituoşi, 16 sportivi, 6 personalităţi din domeniul culturii, ştiinţei şi economiei. Se va acorda un Premiu de Excelenţă, dar şi 8 distincţii la secţiunea Diverse:

Secţiunea învăţământ

Găurean Emanuela Maria, Bercea Carmen Doris, Buzilă Daniel Giorgian, Ani Daniela, Bodescu Ștefania, Cătinean Sonia Claudia, Zahari Alexandra Maria, Suciu Paula, Grecu Alexandru, Bozbici Larisa Lucreția, Petrușca Sergiu, Celsie Viorica, Palage Maria Iasmina, Marcu Paul, Purcsa Kevin Daniel Emanuel, Leonardi Carla Maria, Ilieș Narcisa Corina Dorina, Chirlejan Cristiana Teodora, Muller Agnes, Aitai Ruxandra, Nedelea Cristian Onisim, Moldovan Alexandru Ioan, Fretean Denisa Georgeta, Floare Doru, Badiu Anca, Borcani Robert Raul, Kiss Iulia, Pap Noemi, Cosma Cosmina Denisa, Arcălean Florin Adelin, Sforgace Daniel Cristian, Scurtu Andrada Diana

Secţiunea sport:

Martin Răzvan Constantin, Sîngeorzan Dragoș, Cosma Cristina Paula, Plăian Tania Maria, Măricuț Alexandra Daniela, Chirlejan Georgiana, Cioancă Alin Florin, Tănase Codruț, Musteață Liana Ionela, Sîngeorzan Ioana, Galbăn Andra Beatrice și Lippi Allesandro, Nechiti Adelina Laura și Crețan Tudor Ionuț, Turlaș Vlad Darius și Cosug Miruna Alexandra, Petri Ana Diana și Pop Cristian, Darius şi Denis Dobraniș.

Secţiunea cultură: 

Dan Coman, Alexandru Uiuiu, Alexandru Cristian Miloş şi Victoria Fătu Nalațiu

Secţiunea ştiinţă şi economie:

Vlad Grigore şi Abrudean Adrian Vasile

Secţiunea diverse:

Barna Ruxandra Georgiana, Sima Mario Robert, Coman Corina Mirela, Scurtu Andrada Diana, Dragonici Ana-Maria, Berende Bogdan, Butilă Yasmina Ioana şi Moloman Bogdan Dumitru

Premiul de excelenţă: Cristian Bodnar

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...