1.1 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

DE CRĂCIUN FII MAI BUN: Doi îngerași crescuți de bunici, după ce părinții i-au abandonat. Acum, bunicul are cancer!

Cătă și Sebi sunt doi copilași frumoși, cu ochi pătrunzători. Merg la școală și se străduiesc să învețe bine. Acasă stau, într-o încăpere, cu bunicul, bunica, și un unchi. Părinții i-au abandonat acum aproape opt ani. Iar bunicul, de o jumătate de an a fost depistat cu cancer pulmonar.

Ne-am dus acasă la familia Crețiu. Băiatul lor, Ovidiu, a făcut rapid o cărăruie, prin zăpada mare, până la camera ce adăpstește cinci suflete.

Mariana, este bunică – mamă, căci de opt ani de zile își crește cei doi nepoței, pe Cătălin și Sebastian. Părinții lor și-au luat lumea în cap și au plecat, fără să mai dea vreun semn. Nici măcar mamei și tatălui, decum copiilor lor.

Așa că Mariana și soțul ei, dar și unul dintre cei patru băieți ai lor, Ovidiu, au grijă de cei doi feciorași.

Micuții erau la școală. Au 10 ani, Cătălin, și 9 ani, Sebastian. Le place școala și vor să învețe cât mai bine. Nu a contat zăpada mare, și-au luat ghiozdănelele și au plecat.

Cătălin are ceva probleme cu dinții și va avea nevoie de aparat dentar. Mariana ne-a spus că în 10 ianuarie va merge cu el la Mureș, pentru aparat. Până atunci, va lucra cum poate, pe unde poate, ca să adune cei 700 de lei necesari.

În 16 ianuarie, soțul Marianei va trebui să meargă la un control, pentru a vedea daca s-a extins sau nu, cancerul. Era în Anglia, muncea, alături de unul din fii lui, când i-a fost depistat cancerul. De atunci, nu a mai putut lucra, așa că a venit acasă.

Începuseră să-și construiască și o căsuță a lor, dar nu au apucat să toarne decât fundația și să-și cumpere lemnele pentru acoperiș. Toate au trebuit stopate, deoarece automat bani n-au mai fost decât din ce lucrează Mariana și Ovidiu, cu ziua.

Nevoi au multe, însă cel mai mult și-ar dori sănătate. Apoi, pentru Cătălin și Sebastian, ar avea nevoie de hăinuțe și păpucei de iarnă, jucării și rechizite. Lui Cătălin îi place foarte mult să deseneze, așa că ar vrea baxuri de foi și sute de culori, dacă s-ar putea. Și-ar dori și biciclete, că ar ajunge și mai repede la școală, dar… nu au de unde să-și cumpere.

Bineînțeles, cea mai mare dorință ar fi să poată să-și termine căsuța, ca să se mute într-un spațiu al lor. Să nu mai fie nevoiți să împartă o cameră trei adulți, doi copii și doi motani, unu negru și unu portocaliu, „jucăriile vii” ale băiețeilor.

[arve url=”https://youtu.be/-Zj8UtOQMCY” /]

Cum ajutăm

Pe Mariana o găsiți la numărul de telefon 0754348551.

Donațiile se vor strânge lângă podul Budacului, pe strada Mihai Viteazul, lângă Biserica Greco Catolică Mihail și Gavril. Programul pentru joi, 20 decembrie și vineri, 21 decembrie e de la ora 16 – 20.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: