21.9 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

Încă un sens giratoriu în Bistrița?! Unde vor autoritățile locale să-l amplaseze:

În Bistrița sunt șanse să apară un nou sens giratoriu. Autoritățile locale consideră esențială prezența acestuia, mai ales că vor schimba regimul de circulație pe o stradă.

Chiar dacă este iarnă și condițiile meteo nu sunt cele mai bune, lucrările pe strada Colibiței continuă! Se lucrează la pista de biciclete, trotuare, rețeaua electrică etc.

„Sub temperaturi de 10 grade Celsius nu e voie să se facă asfaltări. Nu se poate pune nici stratul de uzură, nici stratul suport. Oricum, când vremea ne permite, lucrarea de turnare a stratului de asfalt ia o singură zi. Până atunci, se fac celelalte lucrări”, a explicat viceprimarul Cristian Niculae.

După ce se vor finaliza lucrările inclusiv la breteaua de legătură cu strada Ioan Slavici și Arțarilor, vor începe demersurile pentru trecerea la nivel cu cale ferată. Și mai există o idee: amplasarea unui sens giratoriu.

„Ne gândim să amplasăm în zona respectivă un sens giratoriu. La intersecția lui Slavici cu Arțarilor și Colibiței. Vrem să vedem dacă putem schimba regimul de circulație pe Artera din spatele Pieței. Pentru că dacă începem lucrările pe Decebal, să poată să circule de pe Colibiței până în partea de jos a orașului. Asta urmează să vedem dacă se aprobă toate lucrurile”, a declarat Cristian Niculae.

Termenul de finalizare al lucrărilor de pe Colibiței ar putea fi la finele lunii martie.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...