19.5 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Vicele-și arată recunoștința față de femei trimițându-le să-și împartă felicitări cu mesaje de apreciere

A vrut să le informeze pe femeile din Bistrița cât le prețuiește. Așa că a ales câteva femei pe care le-a pus să bată orașul, în lung și-n lat. Și să pună felicitări în uși. Cu mesajul lui de apreciere și recunoștință!

Mâine e 8 Martie, Ziua Femeii! Așa că fiecare domn își alege, cu grijă, cuvintele pe care le adresează doamnelor. Apoi, în funcție de relație, îi oferă o floare, o felicitare, un cadou mai mic sau mai mare.

Așa s-a gândit și domn’ vice, că dacă tot e 8 Martie, femeile din oraș e MUSAI să știe că el le apreciază! Și nu s-a limitat doar la a le transmite verbal, din vreo conferință de presă, sau un mesaj video pe Facebook.

Nu! Dacă prețuiești, trebuie să te implici. Așa că a conceput un text, a printat felicitări pe care apoi le-a trimis către fiecare ușă din oraș! Ca nicio femeie să nu rămână cumva supărată că ea nu a aflat cât înseamnă pentru vicele orașului.

Singura problemă e că „mesagerii” vicelui au fost, culmea, tot doamne! Chiar undeva în jurul vârstei de 40 de ani, care sunau la interfoane, urcau și coborau patru etaje, pentru a pune, în fiecare ușă, felicitarea cu mesajul domnului!

Că o fi fost și feciori – mesageri, nu contestă nimeni! Dar de ce să porți doamne, în lungul și-n latul orașului, și să le pui să urce și coboare sute de scări, ca să împartă felicitări în care le spui cât le prețuiești?

Probabil o fi aflat vicele că mișcarea face bine, mersul pe jos face piciorul frumos, și s-a gândit la sănătatea doamnelor cu pricina!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...