2.3 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

FOTO/VIDEO – Un camion plin cu vatelină a intrat într-un copac, în Blăjenii de Sus. Șoferul a rămas încarcerat

În urmă cu puțin timp, un camion plin cu vatelină a intrat într-un copac, după ce șoferul a pierdut controlul mastodontului. Accidentul s-a produs în Blăjenii de Sus. Șoferul a rămas încarcerat.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DJ 151. Din primele informații rezultă că șoferul unui camion a pierdut controlul volanului, a ajuns cu mastodontul în afara părții carosabile, unde a lovit un copac.

Camionul era încărcat cu vatelină. Șoferul a rămas încarcerat între fiarele mastodontului, având nevoie de ajutorul pompierilor militari din cadrul ISU Bistrița pentru a se elibera.

Din fericire viața nu îi este pusă în pericol, acesta suferind leziuni la nivelul membrelor inferioare. Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SAJ și este transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

UPDATE:

Șoferul are 45 de ani și este din Maramureș. Camionul cu remorcă pe care îl conducea este înmatriculat tot în Maramureș. Acesta conducea pe relația Beclean- Bistrița, pe drumul județean 151, iar la intrare în localitatea Blăjenii de Sus, bărbatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum la ieșirea dintr-o curbă, a pierdut controlul volanului și a ajuns în decor, unde a lovit un copac.

Un localnic din zonă a fost alertat de bubuitura puternică și a încercat să îl ajute pe șofer. Constatând că este prins în cabină, acesta a hotărât să aștepte pompierii militari, pentru a nu-i agrava starea extrăgându-l. Potrivit martorului, bărbatul acuza dureri puternice la unul dintre picioare, însă era conștient și cooperant.

În zonă se circulă alternativ. Un echipaj de poliție este prezent și dirijează traficul.

„La accidentul de la Blajenii de Sus, echipajul SAJ B-N a găsit o victimă de sex masculin de 45 ani încarcerată, conștientă, care prezenta o fractură de gambă dreaptă și un traumatism cranian minor. Victima a fost stabilizată și transportată la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...