15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Se modernizează, dar nu se schimbă mai nimic: Planuri mărețe pentru Piața Decebal!

Deși acum 5-6 ani era prezentat ca un proiect revoluționar care va schimba total Piața Decebal și o va moderniza din temelii – municipalitatea s-a răzgândit puțin. Pe principiul „să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic”, viceprimarul Gelu Muthi a anunțat astăzi ce anume presupune modernizarea care va începe curând:

Au cheltuit o căruță de bani, anii trecuți, pentru elaborarea planului urbanistic zonal, studii de fezabilitate și avize și acorduri, dar și pentru realizarea expertizei tehnice, lucrările care vor fi efectiv realizate în Piața Decebal se rezumă la tarabe noi, asfalt și anvelopă nouă. „Putem începe în sfârșit proiectul mult visat pentru Piața Decebal”, a anunțat victorios viceprimarul Gelu Muthi.

Piața Decebal ca și proiect mare nu a căzut, ea va fi reasfaltată. O să încercăm să achiziționăm și alt mobilier… Nu le-aș numit chiar lucrări de cosmetizare, atâta timp cât vom schimba anvelopa, vom lucra și la părțile laterale, dar nu în totalitate, după care vom scoate asfaltul și vom asfalta toată piața din nou, și, mai mult decât atât – cumpărăm și mobilier…”, subliniază viceprimarul Gelu Muthi.

La cumpărarea și reabilitarea halei Decebal s-a renunțat: „Hala Decebal, aflată în imediata apropiere a pieței, este ca stadionul Gloria Bistrița: „O paralelă cât se poate de clară din punct de vedere al costurilor. Ce înseamnă să reabilitezi stadionul, ce înseamnă să reabilitezi acea hală…? Ea a fost făcută pentru anii 70 – 80, nu se pretează absolut deloc din punct de vedere al proiectării, al gândirii pentru o piață modernă – să achiziționăm acea hală”, a admis Gelu Muthi, adăugând că vor fi costuri imense pentru a o evalua din punct de vedere al rezistenței.

Consider că tot ceea ce ne dorim să dezvoltăm în momentul acesta se poate face în piața en-gros. Este o problemă încă neclarificată, dar suntem în măsură să credem că în două luni vom avea suprafața de teren”, a mai anunțat viceprimarul Gelu Muthi.

Acesta visează acolo și un punct corespunzător pentru sacrificarea diferitelor tipuri de animale – oi, viței sau orice altă categorie, dar și un spațiu special destinat producătorilor de pește care să-și vândă marfa acolo: „Pentru asta trebuie spații corespunzător amenajate, din punct de vedere al siguranței alimentelor…

Producătorii din Piața Decebal vor fi mutați pe Independenței, în perioada celor trei luni cât vor dura lucrările în Decebal.

Proiectul pentru modernizarea Pieței Decebal, unde ar fi trebuit mutată și piața de pe Calea Moldovei („Amenajare și modernizare Piața agroalimentară Decebal”) prevedea realizarea a două clădiri în regim de P+2E. Un etaj ar fi fost destinat, în proiect, magazinelor pentru produse industriale care funcționează momentan pe Calea Moldovei. Primăria a alocat în 2017 – 300 de mii de lei din buget pentru elaborarea planului urbanistic zonal, a studiilor de fezabilitate și obținerea avizelor și acordurilor, dar și pentru realizarea expertizei tehnice.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: