15 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

Minorele însărcinate din centrele DGASPC, în atenția Consiliului Județean. Instituția a deschis o anchetă

Consiliul Județean a reacționat în cazul celor două minore însărcinate din centrul de la Beclean al DGASPC și respectiv dintr-o casă de tip familial din Teaca. Instituția a întocmit o comisie care va verifica dacă reprezentanții DGASPC și-au făcut treaba corespunzător în aceste cazuri.

După cum Bistrițeanul.ro a relatat AICI, două minore, una de la centrul de la Beclean al DGASPC și alta dintr-o casă de tip familial din Teaca, au rămas însărcinate.

Una dintre copile are 15 ani, iar alta 16 ani, tații copiiilor fiind, se pare, și ei minori. Copila de 16 ani de la Teaca este deja însărcinată în 7 luni, fiind mutată în centrul maternal din Bistrița. Cealaltă adolescentă de 15 ani este însărcinată în 3 luni și jumătate și deocamdată se află tot în centrul de la Beclean.

După ce cazurile au fost făcute publice, Consiliul Județean reacționează și anunță ca a întocmit o comisie de verificare și analiză, ce va fi condusă de vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Puica.

„În urma derulării analizei de la nivelul DGASPC și a centrelor Beclean și Teaca, se vor impune măsuri concrete pentru preîntâmpinarea unor astfel de cazuri. De asemenea, dacă se vor constata abateri de la respectarea prevederilor legale, a Regulamentelor de Ordine Interioară sau a Regulamentelor de Organizare și Funcționare a centrelor se vor aplica măsurile impuse de lege”, se arată într-un comunicat de presă remis de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: