23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Rostul de dimineață: Încă de pe vremea dinozaurilor…! Acum, și pe străzile din Bistrița

Cine are ochi să vadă și minte suficient de limpede încât să și admire – trăiește un adevărat festin, în aceste zile, pe străzile din Bistrița… Au înflorit magnoliile, descoperite de arheologi în fosile de acum 20 de milioane de ani…!

În România, ce-i drept, magnoliile au apărut prin 1880, dar asta nu ne împiedică s-o admirăm de fiecare dată când o vedem atât de nobilă, delicată și maiestuoasă, pe străzile din Bistrița…

Dacă mulți o admiră, în treacăt, la început de primăvară – mai puțin știu că, în anumite regiuni din Japonia, frunzele de magnolii sunt folosite ca vase pentru gătit sau că scoarța de magnolie reduce alergiile…

În China, magnoliile sunt simbolul femeilor frumoase, iar persoanele care iubesc magnoliile sunt considerate altruiste, devotate, săritoare, sensibile, tenace și perspicace…

Numele florilor provine de la botanistul francez Pierre Magnol, magnoliile fiind originare din Asia, America de Nord şi America Centrală. Prima introducere în Europa a acestei plante îi aparţine lui John Bannister, un renumit botanist.

S-a constatat că există aproximativ 200 de specii de arbori şi arbuşti. În medicina tradiţională chineză se foloseşte scoarţa trunchiului arborelui Magnolia Officinalis, la realizarea unor preparate eficiente în tratamentul ulcerului, gastritei, tusei, a stărilor de diaree, greaţă şi vomă.

Mugurii sunt folosiţi pentru reducerea indispoziţiilor şi problemelor intestinale. Magnolia Liliiflora este înregistrată în „Istoria Farmaceutică Naturistă” drept o plantă „drog” pentru durerile de cap. Alcaloizii, care se extrag din mugurii Magnoliei Salicifolia, acţionează ca agenţi antiinflamatori, inhibitori ai sistemului central nervos şi agenţi blocanţi neuromusculari.

Un ceai de plante cu flori de magnolie şi alte ierburi chinezeşti s-a dovedit a îmbunătăţi stările în sinuzita cronică după un consum de şase săptămâni.

Scoarţa arborelui conţine magnolol şi honokiol, substanţe care s-au dovedit a fi benefice în tratarea anxietăţii. În Japonia, specia Magnolia Obovata era folosită în acelaşi scop. În timp, s-a dovedit proprietatea acesteia şi de a reduce alergiile şi reacţiile astmice. Scoarţa de magnolie are şi calităţi de hepatoprotector.

Parfumul delicat al magnoliei are şi o calitate la fel de importantă: efectul antistres şi relaxant, de aceea este folosit şi pentru odorizarea aerului din încăperi. Asiaticii utilizează scoarţa de magnolie în lupta împotriva stresului, inclusiv în atacurile de panică, datorită efectelor sedative pe care le are aceasta.

Magnolia a atras interesul cercetătorilor din domeniul medicinei dentare deoarece extractul din scoarţă de magnolie opreşte înmulţirea bacteriilor responsabile cu apariţia cariilor sau a bolilor paradontale…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: