23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Motivul aberant pentru care nu putem scăpa de mașinile abandonate pe domeniul public

Poliția Locală are peste 100 de mașini abandonate în evidență. Ei bine, acestea nu pot fi ridicate de pe domeniul public cu una cu două, reprezentanții Poliției Locale fiind nevoiți să aștepte ca mașina să stea nemișcată un an pentru a putea acționa. Dacă este mutată în alt loc, culmea, demersurile sunt luate de la capăt.

Sute de mașini au fost abandonate în parcări și pe spațiul public al Bistriței în ultimii ani. În evidența Poliției Locale sunt în momentul de față peste 100 astfel de mașini, care pot fi ridicate abia după ce au stat nemișcare un an de zile.

Dacă proprietarul e „inspirat” și mută mașina chiar și un metru mai în față, în alt loc, procedura se reia de la capăt, iar Poliția Locală trebuie să aștepte încă un an pentru a putea ridica autoturismul.

„Avem peste 100 de mașini abandonate luate în evidență. Procedura e foarte complicată și greoaie. Pentru o mașină abandonată trebuie să facem dovada că a stat nemișcată un an de zile, timp în care trebuie să facem și somații. La sfârșitul anului trecut am reușit să ridicăm o parte din ele”, a declarat șeful Poliției Locale, Florin Frandeș, în emisiunea „Direct în Problemă” de la Bistrițeanul Live, de vineri.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: