7.3 C
Bistrița
duminică, martie 15, 2026

VIDEO: Grațiela a găsit soluția pentru casele fără curent: Celulele fotovoltaice!

Proprietarii caselor fără curent, ce se află la doi kilometri distanță de ultimul stâlp de electricitate, pot depune cereri pentru celule fotovoltaice. În județul nostru ar fi aproape 1.000 de astfel de case. Care sunt costurile și cât e ajutorul:

În România anului 2019 există mii de case care nu sunt racordate la rețeaua electrică. Prezentă azi la Bistrița, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a spus că există proiect de ajutor de stat pentru cei aflați în astfel de situații.

”Rețeaua de curent electric are un circuit. Dacă unitatea locativă se află la cel puțin 2.000 de metri de ultimul stâlp electric, atunci se încadrează în acest program de ajutor de stat, ca să își poată cumpăra celulele fotovoltaice” a explicat Grațiela Gavrilescu.

Cei din cadrul ALDE susțin că, în colaborare cu primăriile și Consiliul Jduețean, vor avea toată documentația gata, până în 8 Mai, când vor trimite dosarele acestea spre finanțare.

Deși se discuta încă din  2017 despre acest fel de ajutor, atunci când s-au cerut listele cu casele aflate la anumite distanțe de ultimul stâlp electric, autoritățile s-au încurcat și au trimis greșit.

Ce s-a întâmplat atunci, valoarea ajutorului de stat pentru celulele fotovoltaice, cât și cheltuielile pe care trebuie să le suporte, din buzunarul propriu, beneficiarul, urmăriți mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/oD9CFitnu-Y” /]

În județul nostru, conform statisticii la ora actuală, există 950 de case cas=re se află în situația mai sus descrisă.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...