23.8 C
Bistrița
sâmbătă, mai 23, 2026

Doina Pană face lumină în cazul otrăvirii sale cu mercur. Ce spune despre foștii angajați:

Într-un comunicat de presă, fostul ministru și actualul vicepreședinte PSD Doina Pană, respinge posibilitatea ca angajații săi din minister să se fi aflat în spatele otrăvirii sale cu mercur. Asta după ce mai multe ziare au vehiculat mai multe nume responsabile de otrăvirea cu mercur.

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor Doina Pană face lumină în ceea ce privește suspecții în cazul otrăvirii sale cu mercur. Într-un comunicat de presă, deputatul respinge posibilitatea ca angajații săi din minister să se fi aflat în spatele otrăvirii din perioada în care conducea Ministerul Apelor și Pădurilor.

Asta după ce mai multe ziare locale și naționale au vehiculat câteva nume care ar fi responsabile de otrăvirea cu mercur. Printre numele vehiculate se numără fostul șef de cabinet al ministrului și chiar președintele de Consiliul Județean Radu Moldovan.

„În nicio împrejurare, intervenție publică sau interviu, NU am indicat vreo persoană ca fiind suspectă în ceea ce privește dosarul meu aflat pe rolul DIICOT. Orice nume care a apărut în mass-media ca potențial implicat în cazul meu, reprezintă o speculație ce aparține exclusiv autorilor respectivelor articole și nicidecum nu este susținut de vreo declarație ce-mi aparține.

Din respect pentru ancheta în curs nu am făcut nicio speculație vizavi de acest caz. Resping cu fermitate orice interpretare care să inducă ideea că fosta mea șefă de cabinet sau oricine altceva ar fi fost indicați de mine ca fiind implicați în acest caz. Fiind o cercetare in rem, este firesc să fie chemate la declarații persoanele care au fost în preajma mea, însă acest lucru nu înseamnă că ele sunt vinovate!

Eu nu am învinuit nicio persoană și informez prin intermediul dumneavoastră pe toți cei care vor continua să susțină că am făcut acest lucru că îmi rezerv dreptul de a-i acționa inclusiv în instanță. Am încredere că la finalul anchetei vor fi trimiși în judecată cei vinovați. Până atunci, așa cum am tăcut mai bine de un an, n-am să mai dau nicio declarație”, a explicat fostul ministru și actualul deputat Doina Pană.

Vă reamintim faptul că procurorii DIICOT desfășoară cercetări care vizează infracțiunile de constituire grup infracțional organizat și tentativă de omor. Doina Pană a depus plângere la poliție în 2018, după ce a plecat din fruntea ministerului.

Aceasta a fost audiată și a depus mai multe documente medicale la dosar. De asemenea și apropiații candidatei la europarlamentare au fost audiați.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.