4.1 C
Bistrița
joi, februarie 26, 2026

Într-un an avem parc în Subcetate!

Consilierii locali vor vota la finele acestei săptămâni proiectul privind amenajarea unui parc în zona Subcetate. Valoarea investiției se ridică la peste un milion de lei. Iar lucrările ar trebui făcute în 11 luni.

În zona Subcetate există un teren generos, nefolosit. Ideea amenajării unui parc în zona respectivă s-a vehiculat de multă vreme.

În luna august a anului trecut, municipalitatea a cerut finanțare prin POR pentru această investiție. S-ar părea că proiectul a fost aprobat, fiind în faza precontractuală.

Astfel, joi, pe masa consilierilor se va afla, spre aprobare, proiectul de amenajare a acestui parc.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Amenajarea unui spațiu verde de 2.106 mp în zona urbană a municipiului Bistrița.
  2. Crearea de facilități pentru recreere pe terenul amenajat.
  3. Achiziționarea și montarea elementelor constructive de tipul alei, foișoare, grilaje și grupuri sanitare.
  4. Dotare cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, împrejmuire).

„Grupul țintă al proiectului este format din populația municipiului Bistrița din zona Subcetate, cele aproximativ 1.200 persoane, indiferent de vârstă, sex sau de categorii sociale”, explică municipalitatea.

Valoarea investiției se ridică la 1.258.031 lei, iar perioada de implementare este de 11 luni.

Prin proiect se va amenaja un teren de 2.106 mp astfel:

– se propune realizarea unor alei direcționate dinspre străzile învecinate;

– din punct de vedere vegetal, se propun utilizarea celor trei tipuri principale de vegetație, arbori, arbuști și plante floricole care să decoreze spațiul întreg anul. Arborii vor fi amplasați perimetral formând o barieră vizuală față de vecinătăți, iar datorită arbuștilor amplasați la baza acestora se va realiza o închidere vegetală, decorativă, pe toate cele 4 laturi;

– se propune utilizarea rulourilor de gazon;

– terenul se va închide pe cele patru laturi cu gard de sârmă, dublat de un gard viu;

– spațiul va fi echipat cu sistem de supraveghere, bănci, cișmele, coșuri de gunoi, foișor, aparate de fitness.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...

TINU House Art angajează agent vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița, la CAR Credit Plan, Transmixt, MedTOTAL

Compania Tinu House Art angajează agenți de vânzări pentru Reghin, Cluj, Suceava, Maramureș și Bistrița. CAR Bistrita Agenția Credit Plan caută asistent manager și Operator PC. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la EUROCOMPOZITE,  TRANSMIXT sau Policlinica MedTOTAL. Oferta completă, mai jos:  

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.